CS Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune: Junioară legitimată la secția de haltere, locul 2 la Cupa României!

Virginia Mârza (15 ani, cat. - 76 kg.), sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului la Cupa României la Haltere, juniori 1, desfășurată în perioada 19-23 aprilie 2021 la Bascov, județul Argeș. Sportivii secției de haltere sunt pregătiți de antrenorul Ioan Frățilă. Virginia Mârza a obținut locul 2 la ambele probe, ”smuls” și ”aruncat”, clasându-se astfel pe locul 2 la ”total”. Un alt rezultat bun a fost obținut de sportivul nostru Arion George (15 ani, cat 96 kg) care s-a apropiat de podium, ocupând poziția a 4-a la total, la juniori 1. ”Am obținut din nou rezultate bune și îi felicit pe sportivi și pe antrenorul Ioan Frățilă. Virginia Mârza s-a clasat pe locul 2 în condițiile în care a concurat cu sportive cu 4 ani mai mari. Clubul nostru continuă seria rezultatelor foarte bune, reușind să confirme la toate competițiile la care participă. Avem tineri foarte talentați, care îmbină cu succes școala cu sportul de performanță!” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia. Cupa României s-a desfășurat cu respectarea tuturor restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic. La haltere există două stiluri: – smuls (constă în ridicarea halterei cu ambele braţe printr-o singură mişcare continuă) – aruncat (constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălţarea ei prin întinderea braţelor în sus). Competiţia de regulă începe cu stilul ‘smuls’ la care fiecare concurent are dreptul la trei încercări, iar apoi se trece la ‘aruncat’ la care din nou fiecare sportiv are dreptul la trei încercări. CS Unirea Alba Iulia are 9 ramuri sportive active: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo. (Comunicat de presă, CS Unirea Alba Iulia)

Citește mai multCS Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune: Junioară legitimată la secția de haltere, locul 2 la Cupa României!

Bronz pentru Ana Maria Sturza!

Ultima competiţie naţională din calendarul Federaţiei Române de Haltere s-a disputat la Oneşti la sfârşitul lunii noiembrie. Campionatul Naţional de seniori a fost ultimul prilej al sportivilor albaiulieni de a-şi completa palmaresul în acest an în sportul cu greutăţi. Astfel, sportiva numărul unu a secţiei de haltere a clubului unirist în 2011, Ana Maria Sturza (foto), a reuşit să cucerească medalia de bronz cu un total de 157 de kilograme. La prima probă din concurs, cea de smuls, Ana Maria s-a clasat a doua, cea mai bună încercare a sa fiind 70 de kg. La aruncat, sportiva albaiuliancă a reuşit să ridice 87 de kg, rezultat cu care a urcat pe treapta a treia a podiumului. Celălalt reprezentant al clubului fanion al oraşului nostru, Daniel Ordean, a terminat în întrecerea masculină pe pozitia a 6-a cu un rezultat total de 165 de kg, 70 kg la smuls şi 95 la aruncat. Antrenorul celor doi sportivi, Ioan Frăţilă, s-a declarat mulţumit în urma acestor rezultate menţionând faptul că ambii sportivi sunt în creştere în ceea ce priveşte performanţele personale. (D.U.)

Citește mai multBronz pentru Ana Maria Sturza!

8 unirişti la Naţionalele de haltere (cadeţi)!

În perioada 14 -19 iunie se va disputa la Constanta finala Campionatului National de Haltere rezervat cadeţilor. Clubul Sportiv Unirea  Alba Iulia va fi reprezentat de 8 sportivi toţi pregătiţi de antrenorul Ioan Frăţilă (foto). De precizat faptul că dintre cei 8 sportivi, 7 sunt băieţi, lucru îmbucurător gândidu-ne la anii trecuţi când Alba Iulia nu a mai avut reprezentanţi la probele masculine. ”Ţin să-l felicit pe antrenorul Ioan Frăţilă care a reuşit într-un timp relativ scurt să lărgească aria de selecţie şi sper ca în următorii ani unul dintre sportivii nou (mai mult…)

Citește mai mult8 unirişti la Naţionalele de haltere (cadeţi)!

Carmen Pîrva, cvadruplă campioană europeană!

Carmen Bianca Pîrva (CS Zamolxis Alba Iulia, antrenori Ovdiu Pănăzan şi Ioan Frăţilă) a cucerit 4 medalii de aur la categoria +84 (cadeţi) kg în cadrul Campionatului Euroepan de juniori şi cadeţi, competiţie care a avut loc în perioada 7-11 iunie la Northumberland în Marea Britanie. Născută în anul 1994, (mai mult…)

Citește mai multCarmen Pîrva, cvadruplă campioană europeană!