Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 3 a fost prelungit. ”Mai multe cluburi au întâmpinat dificultăţi în a achita garanţia financiară”!

Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019/2020, era stabilit pentru luni, 15 iulie, însă Federaţia Română de Fotbal a stabilit să-l prelungească pentru aproximativ încă trei zile, dorind să le dea încă un răgaz cluburilor care au drept să participe în acest campionat. Altfel, risca să aibă o competiţie incompletă. Decizia a venit ieri, în urma convocării Comitetul de Urgenţă al FRF compus din Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreşedinte FRF) şi Octavian Goga (vicepreşedinte FRF). Mai multe cluburi au întâmpinat probleme în achitarea garanţiei financiare de participare în noul sezon al Ligii 3, în valoare de 20.000 de lei, printre care şi AFC Hărman, şi nu s-au încadrat în termenul limită. Acum, cum acesta a fost prelungit până pe 18 iulie, ora 17:00, echipele mai au o şansă să îndeplinească toate condiţiile pentru a luat startul în ediţia de campionat care trebuie să înceapă pe 23 august. (mai mult…)

Citește mai multTermenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 3 a fost prelungit. ”Mai multe cluburi au întâmpinat dificultăţi în a achita garanţia financiară”!

Din 2 octombrie 2018 Clubul Sportiv KORYO reîncepe în Alba Iulia cursurile de Taekwondo!

Antrenamentele se vor desfăşura în zilele de marţi şi joi, de la ora 17 la sala de sport a CS Vîrf, situată în strada Olteniei nr.23A. Se fac înscrieri cu prioritate pentru grupa de copii. Condiţii de înscriere: (mai mult…)

Citește mai multDin 2 octombrie 2018 Clubul Sportiv KORYO reîncepe în Alba Iulia cursurile de Taekwondo!

Sâmbătă este ultima zi în care te poţi înscrie în Campionatul Regional de Minifotbal! Grăbeşte-te!

Sâmbătă 25.08.2018, ultima zi pentru înscrieri !!! Vă așteptăm să evoluați într-o atmosferă deosebită, în cel mai atractiv Campionat de Minifotbal al județului Alba !!! Campionatul GT SPORT - BERGENBIER, la baza sportiva WINNER’S CLUB ŢĂLNAR !!!

Citește mai multSâmbătă este ultima zi în care te poţi înscrie în Campionatul Regional de Minifotbal! Grăbeşte-te!

Luni -8 mai 2017- ora 17:00 – Ședință cu reprezentații echipelor participante la Campionatul Speranțelor „Dragoș Damian”!

Luni -8 mai 2017- ora 17:00, la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba, se va organiza o ședință cu reprezentanții echipelor de copii și juniori, care doresc să participe în campionatul Speranțelor "Dragoș Damian" 2017 (copii născuți în anul 2007 și mai mici), în vederea stabilirii calendarului și a sistemului competițional. (ajfalba.ro)

Citește mai multLuni -8 mai 2017- ora 17:00 – Ședință cu reprezentații echipelor participante la Campionatul Speranțelor „Dragoș Damian”!

Data limită de înscriere la Liga a- V-a a fost stabilită pentru vineri, 7 august, la ora 15.00!

Taxa de participare în viitoarea ediţie de campionat a Ligii a V-a  este de 250 lei de echipă iar vineri, 5 august la ora 15.00, este ultima zi în care echipele se pot înscrie! Restanţierii din campionatul 2014-2015 (n.a. sumele sunt în lei) sunt următoarii: Seria 1: AS Voința Beldiu-125, AS Crăciunelu de Jos-225, AS Dacia Mihalț-45, AS Pănade-625, AS Avântul Sâncel-70; Seria a 2-a: ACS Băgău: 510, AS Progresul Fărău-105, AS Mureșul Gâmbaș-30, AS Național Rădești-380, AS Războieni Cetate-225; Seria a 3a-: AS Andreas Alba Iulia - 35, AS Activ Sport Ciugud-180, AS Decebal Cricău-90, AFC Viitorul Răhău, 330, CS Mureșul Săliștea-55. Deoarce au lipsit de la Adunarea Generală, următoarele echipe au de achitat, pentru a se înscrie în campionatul viitor, câte 100 de lei în plus, şi de aici fac parte AS Pănade: 625+100=725, Național Rădești: 380+100=480. (D.U.)

Citește mai multData limită de înscriere la Liga a- V-a a fost stabilită pentru vineri, 7 august, la ora 15.00!

Vineri, 31 iulie, ultima zi a înscrierilor pentru Liga a IV-a!

Mureșul Vințu de Jos, Olimpia Aiud, ACS Şurianu 1945 Sebeş, Viitorul Sântimbru, Cuprirom Abrud, Euro Șpring, ASC Pianu 2013, Rapid CFR Teiuș, Inter Ciugud, Dalia Sport Daia Română, FC Miceşti, CIL Blaj plus cele trei promovate din Liga a V-a, Gaz Metan Valea Lungă, Unirea Alba Iulia şi Viitorul Spicul 2014 Daia Română sunt formaţiile care ar trebui să evolueze în sezonul 2015-2016 al Ligii a IV-a! Prin promovarea Performanţei Ighiu în Liga a III-a, CS Ocna Mureș, locul 14 în ediţia trecută, va evolua la rându-i în cel de-al patrulea eşalon. De asemenea, (mai mult…)

Citește mai multVineri, 31 iulie, ultima zi a înscrierilor pentru Liga a IV-a!

Luni – 22 septembrie, ultima zi de înscrieri la Juniori B1!

Ultima zi de înscriere a echipelor, pentru campionatul Juniorilor B1 (jucători născuți în anii 1998-1999) este 22 SEPTEMBRIE 2014. De asemenea, vă anunțăm că etapele acestui campionat vor fi programate în cursul săptămânii, mai precis JOIA! Până în prezent în noua competiţie s-au înscris Unirea Alba Iulia, CSŞ Blaj, CS Zlatna şi Metalurgistul Cugir. (ajfalba.ro)

Citește mai multLuni – 22 septembrie, ultima zi de înscrieri la Juniori B1!

Haide şi joacă fotbal feminin!!!

Am ajuns la ultimele zile de înscriere, pentru programul de dezvoltare al fotbalului feminin din România! Toate informațiile necesare, precum și modalitatea de înscriere, sunt prezentate pe site-ul www.fotbalfeminin.ro! Alege modul în care participi: individual, cu echipa clasei, sau cu echipa școlii, bifează apoi categoria de vârstă și (mai mult…)

Citește mai multHaide şi joacă fotbal feminin!!!