George Fleşer (LPS Alba Iulia) şi Eduard Bîrzog (CSŞ Blaj), pe podium la Grand Prix-ul juniorilor 2!
La sfârșitul săptămânii trecute, la Bucureşti, Federaţia Române de Atletism a organizat ediția din acest an a Campionatului Naţional de Juniori 2, etapa întâi, care contează în clasamentul competiţiilor de sală. Astfel, în proba masculină de 1500 de metri, George Fleşer (LPS Alba Iulia) s-a clasat pe locul secund (timpul de 4:15.54) iar Eduard Bîrzog (CSŞ Blaj) a terminat cursa pe poziţia a 7-a (timpul 4:27.21). Rezultate excelente au fost reuşite de cei doi şi în proba de 800 de metri, unde George Fleşer (foto stânga cu numărul 98 pe tricou împreună cu antrenor Mihaela Vlas) a încheiat pe prima poziţie, cu PB (1:59.01), iar Eduard Bîrzog s-a situat pe locul nouă, cu 2:07.24
(PB). Cei doi atleţi sunt componenţi ai loturilor naţionale, George Fleşer fiind în lotul naţional de cadeţi (în proba de 1500 de metri), iar Eduard Bîrzoc este cooptat în lotul naţional de juniori 3 (în proba de 800 de metri). Eduard Bîrzoc (foto dreapta cu tricou galben, antrenor Ioana Bozdog) este junior 3, participând la Bucureşti la o categorie superioară de vârstă, condiții în care a fost primul dintre juniorii 3 în proba de 1500 de metri respectiv al treilea dintre juniorii 3 în proba de 800 de metri, cu timpii de 4:27,05 1500 de metri locul I juniori 3 respectiv 2:07,24 (PB) 800 de metri locul III juniori 3. (D.U., sursa foto facebook)