Etapa s-a terminat, comentariile…continuă! Flaviu Adrian Chișu (Viitorul Sîntimbru) a fost desemnat MVP-ul rundei!
În ultima etapă din Liga a IV-a, cea cu numărul 9, s-au înscris 22 de goluri în cele șapte jocuri și doar doi jucători au reușit să marcheze mai mult de un gol. Este vorba despre Flaviu Adrian Chișu (Viitorul Sîntimbru-foto ultimul de la stânga la dreapta pe rândul de sus) care a dat un hattrick în victoria Viitorului Sîntimbru, scor 5-0 în deplasarea de pe terenul celor de la Rapid CFR Teiuș și a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei respectiv Ionuț Morea (Fortuna Lunca Mureșului) care a punctat de două ori în remiza de pe teren propriu, scor 2-2, cu CS Ocna Mureș. Cu toate că nu au perforat porțile adverse în runda încheiată ieri după amiază, primii trei în clasamentul golgheterilor rămân aceiași, în speță Claudiu Oara (Șurianu Sebeș) 13 goluri, Gheorghe Râșniță (Rapid CFR Teiuș) 10 goluri și Marcel Domșa (Transalpina Șugag) 9 goluri. (D.U.)