FC Micești, petrecere de final de sezon la Complexul Salonti!

După un sezon plin de emoții și meciuri disputate cu ambiție, familia FC Micești s-a reunit la Complexul Salonti din Drașov pentru o petrecere de final de sezon memorabilă. Jucătorii, staff-ul și apropiații echipei au lăsat pentru câteva ore deoparte grijile competiției și s-au bucurat de o zi dedicată relaxării și bunei dispoziții. Preparatele culinare și băuturile care au completat atmosfera au fost pregătite de Cristi Pop și Adi "Rabă" Herepean, apreciați de participanți pentru ospitalitate și implicare. Meniul bogat și voia bună au fost ingredientele perfecte pentru o întâlnire între colegi și prieteni. De atmosfera muzicală s-a ocupat DJ Ure, nimeni altul decât portarul echipei, care și-a demonstrat talentul și în spatele pupitrului. Muzica a ținut petrecerea în priză pe tot parcursul zilei, iar ringul de dans nu a rămas gol. Unul dintre momentele preferate ale participanților a fost relaxarea la ștrand, unde jucătorii și invitații s-au răcorit și s-au distrat în apă, profitând de vremea frumoasă și de facilitățile complexului. Petrecerea a fost ocazia ideală pentru rememorarea celor mai frumoase momente ale sezonului și pentru consolidarea spiritului de echipă care caracterizează FC Micești. Cu zâmbete, voie bună și multe amintiri frumoase, membrii echipei au încheiat sezonul într-un mod pe măsura pasiunii care îi unește. FC Micești – o echipă unită și în teren, și în afara lui! ⚽🎉🍻🏊‍♂️🎶 (D.U., MULȚAM mister Cristi POP și Adi "Rabă" HEREPEAN)

Citește mai multFC Micești, petrecere de final de sezon la Complexul Salonti!

FC MICEȘTI vă urează Crăciun Fericit și La mulți ani!

Anul 2025 este aproape gata iar la capitolul FOTBAL, FC MICEȘTI a fost prezent în trei dintre competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba. A fost ȘI BINE...ȘI MAI PUȚIN BINE dar totul ne-a demonstrat că SE POATE! Anul 2026 ne va "prinde" în Superligă, Liga a 5-a și Campionatul Județean de Juniori U15 deci acum nu putem decât să vă dorim Crăciun Fericit și La mulți ani! (D.U., MULȚAM pentru banner mister Cristi POP!)

Citește mai multFC MICEȘTI vă urează Crăciun Fericit și La mulți ani!

Frumos aseară la Micești!

Aseară, repriza secundă s-a jucat în nocturnă, din nou un amical mai mult decât reușit. De data aceasta, FC Micești-un mixt între echipa din SuperlLigă și cea cea din Liga a 5-a a întâlnit pe Olimpic Berghin (colega de eșalon în Seria a 2-a din Liga a 5-a). Rezultatul, insignifiant ca de altfel toate cele înregistrate în astfel de meciuri de verificare, ne-a demonstrat din nou un lucru extrem de important. Și anume că FOTBALUL se poate juca și fără proteste inutile, durități sau alte cele. Se poate și doar...CU ZÂMBETU' PE BUZE! AȘA CA ÎNTRE PRIETENI...CĂ DOAR VORBIM DE PARTIDE AMICALE! (Dan UDREA)  

Citește mai multFrumos aseară la Micești!

Se poate… De la egal la egal…AMICAL! (GALERIE FOTO)

Dacă vrei cu adevărat, CHIAR, poți! După ce sâmbătă dimineața s-a jucat la Galda de Jos, ieri după amiază, către seară, s-a jucat la Vințu de Jos. Chiar dacă sunt DE JOS, după denumire, ambele au fost DE SUS! Din toate punctele de vedere! MULȚAM, chiar dacă vorbim de un AMICAL…sau DOUĂ! Se pare că se naște, încet-încet, FAMILIA AFC MICEȘTI! DOAMNE AJUTĂ! (Dan UDREA) (mai mult…)

Citește mai multSe poate… De la egal la egal…AMICAL! (GALERIE FOTO)

Trei…într’unu!

FC Micești, cu două echipe la startul noului sezon al competițiilor organizate de AJF Alba, SuperLiga respectiv Liga a 4-a, a început tare noul sezon. Două antrenamente urmate de două amicale...Mâine ora 10.30 la Galda de Jos cu Industria (SuperLigă) și duminică, ora 18.00, la Vințu de Jos, cu Viitorul Valea Goblii (Liga a 4-a), PLUS un rând nou de treninguri! DOAMNE AJUTĂ! (D.U.)

Citește mai multTrei…într’unu!

MICEȘTENII s-au RE(UNIT)! (GALERIE FOTO)

Primul antrenament al acestei veri a fost unul „garnisit” cu o prezență numeroasă, și a avut loc aseară la Baza Sportivă din Micești. Lotul celor de la FC Micești se va prezenta în noul sezon cu două formații, una în SuperLigă (antrenor George Aldea) și una în Liga a 4-a (antrenor Cristi Pop). A fost un antrenament mai mult decât reușit, încheiat cu un joc, s-a jucat 11 contra 11, arbitrat de Cristi Pop, în care au evoluat toți cei prezenți. Astăzi, de la ora 20.30, tot pe arena miceșteană, are loc un nou antrenament după care sâmbătă, ora 10.30-prezența la 9.30, se va juca un amical cu Industria Galda de Jos (SuperLigă) iar duminică, ora 18.00-prezența la 17.00, este programat un nou joc de verificare, la Vințu de Jos, în compania celor de la Viitorul Valea Goblii (Liga a 4-a). (Dan UDREA, foto Nicu PĂȚAN) (mai mult…)

Citește mai multMICEȘTENII s-au RE(UNIT)! (GALERIE FOTO)

Amical FC Micești – Nicolae Linca Cergău 2-5!

Oaspeții au condus cu scorul de 2-0 la pauză, goluri Beni Găldean și nou venitul Alexandru Afrapt, după pauză miceștenii au egalat la 2, dublă Emil Victor Barna, după care cergăuani au mai punctat de trei ori prin Tompi Severino. Nicolae Linca Cergău a mizat pe Lazăr - Micu, Rahovean (nou venit), Lăcătuș, Gabor, Suciu, Dedas Ludwig (nou venit), Beni Galdean, Tompi Severino, Ciurar și Afrapt (nou venit). Au lipsit din diverse motive Spătăcean, Popa Mihu, Diaconu și Cioancă. (D.U.)

Citește mai multAmical FC Micești – Nicolae Linca Cergău 2-5!

După un 2-2 de poveste…tensiune și incidente la Micești în Liga a 4-a! Oficialii Viitorului Sântimbru au chemat jandarmii prin „112” pentru a pleca de la stadion! VEZI AICI declarațiile!

Tensiune și incidente la finalul jocului dintre AFC Micești și Viitorul Sântimbru, s-a jucat ieri după-amiază, contând pentru etapa a 7-a a Ligii a 4-a, oaspeții apelând numărul „112” pentru a pleca în siguranță de la stadion! Miceștenii au egalat în minutul 90+3 prin Tibi Varga, iar un conflict verbal iscat la finele jocului între spectatori și oficialii echipei vizitatoare a adus și mai multă nervozitate, iar Adrian Hulea, președintele formației din Galtiu a chemat jandarmii prin „112” pentru a părăsi în siguranță stadionul. Reprezentanții AJF Alba, observatorul Iosif Cisteian (Blaj) și arbitrul de centru Darius Iviniș (Alba Iulia) au întocmit rapoarte suplimentare în care au relatat evenimentele, măsurile urmând să fie decise de Asociația Județeană de Fotbal Alba. Vezi mai jos declarațiile oficiale ale celor doi președinți de duminică după amiază din „Groapa Rotundă”: (mai mult…)

Citește mai multDupă un 2-2 de poveste…tensiune și incidente la Micești în Liga a 4-a! Oficialii Viitorului Sântimbru au chemat jandarmii prin „112” pentru a pleca de la stadion! VEZI AICI declarațiile!