Remiză albă în derby-ul Cugirului! (GALERIE FOTO-VIDEO)

300, poate chiar 400 de iubitori ai fotbalului au fost prezenţi în această dimineaţă la derby-ul local dintre FC şi CSO dar din păcate rezultatul final, un 0-0 puţin spectaculos, a nemulţumit ambele tabere dar în special pe microbiştii din tribune. Chiar dacă s-au arătat 7 avertismente, 5 au primit cei de la FC şi 2 cei de la CSO, jocul nu a fost nici pe departe unul nesportiv, ba mai mult cei care au intrat pe gazonul ars de soare al arenei de la poalele Drăganei şi-au văzut doar de fotbal. Spre final au apărut şi marile ocazii ale întâlnirii, în minutul 87 Ad. Dan (intervenţie salutară Romaniuc) şi D. Goronea (reluare peste transversală în faza imediat următoare) de la CSO respectiv în minutul 90+1 Fântână (scăpat singur spre poarta oaspeţilor a fost blocat excelent de Cimporescu) (mai mult…)

Citește mai multRemiză albă în derby-ul Cugirului! (GALERIE FOTO-VIDEO)

FC Cugir – Viitorul Sântimbru 6-2 (0-1)!

Cu trei noutăţi de marcă în primul 11, Cătălin Raţă (ex Europa Alba Iulia), Cosmin Simtion şi Panfil Hârciagă (ambii ex FC Cisnădie), FC Cugir a câştigat amicalul de sâmbătă dimineaţă cu Viitorul Sântimbru, după ce la pauză oaspeţii se aflau în avantaj pe tabela de marcaj. Cele opt goluri au fost marcate de Marcu (47, 50), G. Barta (52, 60), Dogăroiu (64) şi Bulgaru (70) respectiv Dumbra (40, 68). Au jucat următoarele formaţii: FC Cugir: Romaniuc – D. Barta, Simina, Căt. Raţă, Marcu, Cos. Simtion, Hărciagă, Micu, Bulgaru, Dogăroiu, Gruian (Gavrilă, Găinar, G. Barta, Buta); Viitorul: Conţiu – Aldea, E. Hălălae, Cătălina, Antal, Bălţatu, Ruscă, Dumitrescu, David, (mai mult…)

Citește mai multFC Cugir – Viitorul Sântimbru 6-2 (0-1)!

Viitorul Sântimbru şi-a stabilit programul amicalelor!

Formaţia antrenată de Fane Fogoroşi (foto în prim plan cu triocu albastru şi pantaloni de trening negri, ambele marca Adidas) şi-a stabilit programul partidelor de verificare. Astfel, sântimbrenii vor juca cu FC Cugir (deplasare, mâine cu începere de la ora 10.00), cu FC Cugir (31 iulie, acasă), cu Sportul Sebeş (6 august, acasă), cu Dalia Sport Daia Română (14 august, deplasare), cu Sportul Sebeş (20 august, deplasare). „Săptămâna viitoare încercăm să mai găsim unu sau poate chiar doi adversari pentru alte două jocuri. Ne pregătim pe plan local şi deocamdată de la echipă nu a plecat nimeni iar în (mai mult…)

Citește mai multViitorul Sântimbru şi-a stabilit programul amicalelor!

FC Cugir – Dalia Sport Daia Română 5-3!

În condiţii vitrege, frig şi teren îngheţat, Dalia Sport Daia Română a suferit sub Dragana în amicalul disputat cu echipa locală FC Cugir asta şi datorită unor absenţe masive de efectiv, printre care nume care au dus greul în turul campionatului. Aici este vorba despre portarul Ştef „cel mai probabil transferat la o echipa de nivel superior”, fundaşul A. Cibu învoit pentru susţinerea examenelor scolare, mijlocaşii Ciucă, Pienariu accidentaţi şi Cotruş, nu s-a mai prezentat, respectiv (mai mult…)

Citește mai multFC Cugir – Dalia Sport Daia Română 5-3!

Europa Alba Iulia – FC Cugir 3-2 (1-1)

Europa Alba Iulia a câştigat, sâmbătă, meciul amical disputat la Drâmbar, cu FC Cugir „colegă de suferinţă” în Liga a 4-a. Partida s-a terminat cu scorul de 3-2 (1-1) în favoarea gazdelor iar golurile echipei antrenate de Mihai Manea au fost marcate de Lenghel şi H. Marian (2). Pentru Europa au jucat Roman – Sg. Oara, H. Marian, Raţă, Circov – Samoilă, A. Miclea, I. Cristea, M. Bratu – Lenghel, Haiduc (Rada, D. Lupşan, M. Lupşan, Puşcaş, Damian, Vozar. Accidentaţi, Apetri, Andreica, I. Gherman, G. Jurcă şi Staicu nu au fost utilizaţi). „Echipa va pleca pe 7 februarie într-un stagiu de pregătire la Ampoiţa, locaţia aleasă fiind Casa cu dor, pe 11 februarie (mai mult…)

Citește mai multEuropa Alba Iulia – FC Cugir 3-2 (1-1)