FC Cugir – Dalia Sport Daia Română 5-3!

În condiţii vitrege, frig şi teren îngheţat, Dalia Sport Daia Română a suferit sub Dragana în amicalul disputat cu echipa locală FC Cugir asta şi datorită unor absenţe masive de efectiv, printre care nume care au dus greul în turul campionatului. Aici este vorba despre portarul Ştef „cel mai probabil transferat la o echipa de nivel superior”, fundaşul A. Cibu învoit pentru susţinerea examenelor scolare, mijlocaşii Ciucă, Pienariu accidentaţi şi Cotruş, nu s-a mai prezentat, respectiv atacantul Benga a cărui situaţie nu este pe deplin clară. În aceste condiţii, scorul întâlnirii a fost de 5-3 pentru cugirenii. Duminică, 13 februarie, bazându-se de această dată pe întregul efectiv precum şi pe noile sosiri, Dalia Sport va susţine al doilea amical al iernii cu formaţia de liga a 5-a, Sportul Sebeş (liderul seriei a 2-a), meciul urmând să se dispute cel mai probabil la Sebeş, ulterior fiind programat şi un meci test cu formaţia CSO Cugir. (Dalia Sport)

Lasă un răspuns