Emil Sufleţel locurile 2 şi 6 la schi fond!

În week-end-ul recent, albaiulianul Emil Sufleţel a participat la Cupa Harghita la schi fond, întrecere desfăşurată pe distanţa de 3 kilometri. Sportivul legitimat la CS Unirea, care a împlinit 76 de ani la 1 noiembrie s-a clasat pe locul al 6-lea la categoria peste 65 ani (şi poziţia secundă la categoria +75 ani), fiind premiat cu o diplomă şi o medalie. Duminică este prevăzut la Bucureşti Campionatul Naţional de atletism în sală, la care vor lua startul atleţii vetereni din judeţ, Emilia Guşat, Ilie Cioca, Mircea Bogdan, Vasile Hârjoc şi Emil Sufleţel. (D.U.)

Citește mai multEmil Sufleţel locurile 2 şi 6 la schi fond!

Emil Sufleţel pe locul 1 la „Maratonul Sănătăţii”!

Sâmbătă 19 februarie, în staîiunea Harghita Băi a avut loc "Martonul Sănătăţii" (schi fond pe distanţa de 5 km), în organizarea CJEFS Miercurea Ciuc şi la care au participat 120 de concurenţi de la copiii pânî la sportivi în vârstă de 78 de ani iar ca fapt divers trebuie spus că nu s-a înregistrat nici un abandon. Din judeţul Alba a concurat Emil Sufleţel (76 ani) care s-a clasat pe locul 1 categoria +75, iar la general a ocupat poziţia 96. Organizarea a fost foarte bună iar la feminin cea mai vârstnică concurentă a avut 72 ani, în vreme ce la masculin a luat startul un atlet în vârstă de…78 de ani! (D.U.)

Citește mai multEmil Sufleţel pe locul 1 la „Maratonul Sănătăţii”!

Un polisportiv prin definiţie!

Se numeşte Sufleţel. Emil Sufleţel şi are 76 de ani. Da, da, şaptezeci şi şase!. După cum arată nu poţi să-i ghiceşti vârsta, iar dacă îl vezi în „exerciţiul funcţiunii”, citeşte în concursuri, chiar te minunezi de agilitatea de care dă dovadă. Este un adevărat polisportiv şi practică înotul, schiul, atletismul (cu toate probele sale aici incluzând marş, maraton, săritura în înălţime şi multe altele) sau tenisul de masă. Nea Emil a precizat că a început practicarea sportului în mod regulat în data de 2 februare1958, O, tempora!, la Slănic Prahova. Cu puţin timp în urmă, la Gala Sportului din judeţul Alba, Emil  Sufleţel (foto dreapta, în costum negru şi cu cravată roşie) a fost recompensat, pentru a câta oară?, pentru performanţele realizate în anul 2010, primind din partea organizatorilor o diplomă pentru rezultatele obţinute în activitatea sportivă. Una (mai mult…)

Citește mai multUn polisportiv prin definiţie!

Locul 1 pentru Emil Sufleţel!

Unul dintre polisportivii de frunte ai judeţului, septuagenarul Emil Sufleţel (foto), continuă şi în 2011 să fie prezent la concursurile rezervate veteranilor. Astfel, pe 2 ianuarie, sportivul legitimat la CS Unirea Alba Iulia a participat la Crosul ''Anului Nou'', competiţie care a avut loc la Bucureşti, în zona sălii de atletism “Lia Manoliu”. Au fost prezenţi în jur de 70 de atleţi veterani din ţară iar pe distanţa de 1,5 km (categoria de vârstă 75-79 ani), albaiulianul s-a clasat pe locul 1 din cei 8 care au luat startul şi a debutat astfel cu dreptul în noul an. Felicitări, domnu’ Milu! (D.U.)

Citește mai multLocul 1 pentru Emil Sufleţel!

Emil Sufleţel a cucerit podiumul! De Moş Nicolae!

Veteranul atleţilor albaiulieni, Emil Sufleţel a obţinut zilele trecute o nouă victorie la nivel naţional, urcând pe prima treaptă a podiumului la cea de-a XXI-a ediţie a "Crosului Moş Nicolae", ce a avut loc sâmbătă la Bucureşti. Sufleţel a luat startul la categoria 75-79 de ani, şi a ieşit învingător după ce a parcurs alături de ceilalţi concurenţi distanţa de 1.500 de metri. Potrivit protagonistului acestei noi performanţe, la competiţie mai trebuiau să participe alţi doi campioni din Alba, Ilie Cioca şi Emilia Guşat, dar bugetele austere de care dispuneau i-au împiedicat pe aceştia să facă deplasarea. "Eu m-am dus pentru că am transportul gratuit cu trenul pentru că am lucrat la CFR. Dacă nu aveam această facilitate, nici eu nu mi-aş fi permis să suport costurile de deplasare, la fel ca şi colegii mei", a declarat Emil Sufleţel. Competiţia de la sfârşitul săptămânii trecute este organizată anual sub sloganul "Mişcarea este viaţă- Viaţa este mişcare", de către Federaţia Română "Sportul pentru toţi" din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Atletul a mai menţionat că va participa de asemenea în data de 2 ianuarie la "Crosul Anului Nou", ce va avea loc tot la Bucureşti, acţiune dedicată în special unor foşti atleţi care au purtat numele de Vasile. (C.F.)

Citește mai multEmil Sufleţel a cucerit podiumul! De Moş Nicolae!