Uniriștii și-au primit salariile pe trei luni de zile! Mâine vine Moșu’ și pentru grupele de copii și juniori!
Jucătorii divizionarei terțe Unirea Alba Iulia au primit ieri, pe carduri, salariile pe trei luni de zile, semn că Sărbătorile de Iarnă vor fi mult mai liniștite pentru Cipri Selagea și compania. Astfel, chiar dacă mulți le cântau, de…multă vreme, prohodul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri, iată că lucrurile nu stau chiar așa! Asta pentru că un om de afaceri care dorește să rămână anonim a achitat drepturile salariale pe ultimele trei luni! În altă ordine de idei, mâine cu începere de la ora 16.00, în sala de sport a Colegiului Tehnic Dorin Pavel din Alba Iulia (fostul Liceu de construcții, lângă balonul din incinta Sport Arena) toți copii de la Centru de copii și juniori ai Unirii Alba Iulia au întâlnire cu Moșu’. „Ne-am gândit că acum, în pragul Crăciunului, este un moment potrivit să le oferim câte un cadou tuturor celor care poartă tricoul alb-negru al Unirii Alba Iulia, iar internaționalul român Gicu Grozav va fi cel care le va oferi acestora darurile!” a punctat președintele Mihai Dăscălescu. După care, componenții lotului echipei de seniori vor participa la banchetul de final de an organizat la restaurantul Bowling din Alba Iulia. Să fie într-un ceas bun! (D.U.)