Au trecut testul de pe Cetate!

Filip Morar, Adrian Nanu şi Ionuţ Cioplântă (foto de la stânga la dreapta alături de antrenorul juniorilor B ai Unirii Alba Iulia, Bebe Brumaru) s-au numărat printre remarcaţii trialului organizat pe stadionul Cetate din Alba Iulia, în cursul săptămânii trecute, şi rezervat jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1997. Astfel, cei trei vor participa în perioada 26-29 noiembrie la o nouă acţiune a naţionalei U 16, pregătită de Adrian Bumbescu, care va avea loc la Mogoşoaia. În altă ordine de idei, trebuie spus că duminică cele patru formaţii care reprezintă judeţul în Campionatul Naţional al juniorilor, Seria a 8-a, vor juca din nou pe teren propriu în compania celor de la FCM Tg. Mureş

Citește mai multAu trecut testul de pe Cetate!

Campionatele Naţionale de juniori la şah! (GALERIE FOTO)

În perioada 1-12 aprilie, staţiunea vâlceană Călimăneşti-Căciulata a găzduit finalele campionatelor naţionale de juniori la şah, competiţie care a reunit la start peste 400 de participanţi. Printre remarcaţi s-au numărat şi mai mulţi tineri şahişti albaiulieni, care în prezent reprezintă alte cluburi din ţară.

Citește mai multCampionatele Naţionale de juniori la şah! (GALERIE FOTO)

Mâine, amical CIL Blaj – Unirea Alba Iulia (juniori B)!

Trupa lui Bebe Brumaru (foto) şi-a reluat pregătirile în vederea play-off-ului Campionatului Naţional de juniori (Seria a 5-a) încă de pe data de 9 ianuarie iar mâine, cu începere de la ora 11.00 vor juca primul amical al anului 2012. În afara partidei de la Blaj, echipa mai are perfectate încă 4 partide de verificare. “Marţi, de la ora 15.30, vom evolua pe arena <Pielarul> din Sebeş cu seniorii celor de la Sportul Sebeş, miercuri vom merge la Mediaş, împreună cu juniorii A ai Unirii Alba Iulia pregătiţi de către Vasile Ursu, pentru o <dublă> cu Gaz Metan partidele fiind programate la ora 14.45 respectiv 16.00, pentru ca pe data de 4 februarie să întâlnim liderul juniorilor A1

Citește mai multMâine, amical CIL Blaj – Unirea Alba Iulia (juniori B)!

LPS Bihorul Oradea – CSŞ Blaj 1-3 la juniori! În week-end, derbyuri pentru senioare şi cadete!

Singura echipă din Blaj care a jucat la sfârşitul săptămînii trecute a fost cea de juniori. Astfel, trupa lui Delu Man a învins la Oradea pe LPS Bihorul cu scorul de 3-1 în cadrul Seriei E şi conduce în clasament înaintea ultimelor două etape, la Timişoara cu CSŞ Bega pe 5 februarie respectiv două săptămîni mai târziu acasă cu “lanterna roşie” CSŞ Caransebeş. Sâmbătă, Volei Club Alba Blaj, liderul neînvins al Diviziei A2, Seria Vest (feminin), va evolua la Rm. Vâlcea în compania celor de la CET Govora CNMB, echipă clasată pe locul secund (n.a. rezultatele antepenultimei etape au fost: CSM Codlea – CSU LPD Bihorul Oradea3-1, CSM Târgovişte – CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş 3-0 respectiv CNE CSŞ 2 Baia Mare – CET Govora CNMB Rm. Vâlcea 0-3).

Citește mai multLPS Bihorul Oradea – CSŞ Blaj 1-3 la juniori! În week-end, derbyuri pentru senioare şi cadete!

Dublă victorie pentru juniorii Unirii Alba Iulia!

Echipele de juniori ale Unirii Alba Iulia au reuşit, duminică după amiază pe terenul doi al Complexului Cetate, să câştige ambele partide disputate în cadrul etapei cu numărul 6 din Campionatul Naţional de juniori, Seria a 5-a, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş. Astfel, la junirori A, formaţia lui Vasile Ursu s-a impus cu scorul de 3-1, goluri Bretoiu 2 şi Contor iar echipa de start i-a cuprins pe Weber – Schuller, Stan, Dendiu, Olălău, Căt. Ivaşcu, Bretoiu, Coţolan, Contor, G. Croitoru, Moga (Mercurian, Cr. Ivaşcu, Morar, Oniche şi Vlaic). Uniriştii au acumulat astfel

Citește mai multDublă victorie pentru juniorii Unirii Alba Iulia!

Powerlifting (juniori) la Alba Iulia!

Consiliul Judeţean Alba împreună cu Federaţia Română de Powerlifting,  organizează la sfârşitul acestei săptămâni, 28 şi 29 mai, începând cu ora 12.00, în Sala de Sport din cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Campionatul Naţional de Powerlifting. Se vor întrece pentru obţinerea unui titlu de campion naţional, pe diverse categorii de greutate, atât la feminin cât şi la masculin, peste 80 de sportivi provenind de la 10 cluburi sportive din ţară. Competiţia se anunţă a fi dincolo de nivelul de spectaculozitate, una a confirmărilor, atât la feminin cât şi la masculin. (Comunicat de presă)

Citește mai multPowerlifting (juniori) la Alba Iulia!

Campionatul Naţional de volei (juniori)

CSŞ CFR Bucureşti a câştigat campionatul naţional rezervat juniorilor, după ce a reuşit să se impună turneul final disputat în sala Concordia din Chiajna în cursul săptămânii trecute. Băieţii profesorului Şoacă au obţinut medalile de aur după ce au reuşit să învingă în toate cele 5 meciuri, locul 2 a fost obţinut de CSS UKRO Baia Mare, în timp ce medaliile de bronz au revenit Colegiului Naţional “Nicolae Titulescu” Craiova. Rezultatele ultimei zile (duminică): CSŞ Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” Dej-CSŞ Blaj 3-0 (25-21, 25-17, 25-18); CSŞ 2 UKRO Baia Mare-CSŞ Buzău 3-0 (28-26, 25-19, 27-25); CSŞ CFR Bucureşti-Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” Craiova 3-1 (27-25, 25-18, 24-26, 25-10)

Citește mai multCampionatul Naţional de volei (juniori)

În ziua a 3-a: Blaj – Buzău 0-3!

CSŞ Blaj (antrenor Delu Man) a pierdut şi cel de-la 3 -lea joc din cadrul turneului final al juniorilor la volei, competiţie care are loc în aceste zile la Chiajna în sala Concordia. Blăjenii au fost învinşi, vineri după masă, cu scorul de 3-0 (25-12, 25-13, 25-7) de CSŞ Buzău în vreme ce în derby-ul echipelor neînvinse, CSŞ CFR Bucureşti a câştigat cu scorul de 3-1 (23-25, 25-21, 25-12, 25-20) în faţa celor de la CSŞ 2 UKRO Baia Mare şi a luat astfel o opţiune extrem de importantă pentru a deveni campioană naţională. În cel de-la 3-lea joc al zilei de vineri, CSŞ Lapi Dej – CNNT Craiova 2-3 (15-25, 25-19, 25-22, 16-25, 13-15). Astăzi se joacă CSŞ Blaj – CSŞ CFR Bucureşti, CNNT Craiova – CSŞ 2 UKRO Baia Mare şi CSŞ Buzău – CSŞ Lapi Dej. (D.U.)

Citește mai multÎn ziua a 3-a: Blaj – Buzău 0-3!