Boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național U22!

Chirilă Robert Eugen, pugilist legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box U22, desfășurat la Giurgiu în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020. Chirilă Robert Eugen are 21 de ani și a concurat la categoria 63 de kilograme. Pugilistul este pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu. Este prima competiția pentru secția de box a CS Unirea Alba Iulia după ridicarea graduală a restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic. ”A fost un sfârșit de săptămână foarte bun pentru CS Unirea Alba Iulia. După salba de medalii obținută de sportivii de la powerlifting este rândul secției de box să vină acasă cu un rezultat foarte bun. Ne bucurăm de aceste rezultate dobândite cu multă muncă, efort și perseverență” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia. (Comunicat de presă CS UNIREA ALBA IULIA)

Citește mai multBoxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național U22!