Florin Hidișan…deschizătorul de drumuri pe ruta Baia de Arieș – Dubai! VEZI AICI declarațiile celor implicați în această mutare în premieră!
Cu siguranță în turul actualei ediții de campionat a Ligii a V-a, Seria a 2-a, unul dintre cei mai buni jucători ai liderului neînvins, Arieșul Apuseni Baia de Arieș, a fost mijlocașul ofensiv Florin Hidișan, fotbalist care a evoluat în prima ligă a fotbalului românesc și a bifat de-a lungul carierei și un transfer extern la Kazan Lankaran din Azerbaidjan. Astăzi, „Hidi” a ajuns în Dubai și este primul, dar nu și…ultimul, jucător care pleacă pe ruta Baia de Arieș – Dubai. “Așa cum am promis voi ajuta ca cei mai buni jucători de la Arieșul Baia de Arieș să vină să joace în zonă și deschizătorul de drumuri se numește Florin Hidișan. Dacă cei care sunt legitimați acum, sau cei care vor mai veni, la Baia de Arieș se vor pregăti așa cum trebuie, în viitor vor avea șansa de a-l urma pe Florin Hidișan” a punctat Alin Baic (foto dreapta), finanțatorul băieșenilor. „M-a așteptat Alin (n.a. Baic) la aeroport și nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru ajutorul și sprijinul acordat. Faptul că îl știu aici, lângă mine, mă ajută foarte mult iar acomodarea mea în Dubai o să fie mult mai rapidă cu tot ceea ce înseamnă viața de aici, fotbalul de aici iar asta va conta extrem de mult. Săptămâna viitoare urmează să ne vedem cu directorul sportiv și președintele unui club, dar încă nu pot spune numele pentru că nu este normal și corect până nu discut câteva aspecte”