Centru de Excelenţă al FRF la Alba Iulia! La Miceşti, teren sintetic de dimensiuni normale!(GALERIE FOTO)

După întâlnirea lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal cu autorităţile locale şi judeţene, s-a ajuns la ideea înfiinţării la Alba Iulia a unui Centru de Excelenţă al Federaţiei Române de Fotbal (n.a. până acum mai sunt astfel de centre la Timişoara respectiv Tg. Mureş). Iniţiativa ar trebui pusă în practică anul viitor, când în acest sens se va înfiinţa o clasă de fotbal în cadrul LPS Alba Iulia, dar şi a unei entităţi sportive noi, Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia. „Am găsit deschidere foarte mare aici, iar în perioada următoare trebuie să identificăm concret paşii pe care îi vom urma„ a precizat Răzvan Burleanu. (mai mult…)

Citește mai multCentru de Excelenţă al FRF la Alba Iulia! La Miceşti, teren sintetic de dimensiuni normale!(GALERIE FOTO)

Unirea Alba Iulia – Interstar Sibiu 3-2! Duminică de la ora 10.00, alt amical pe Cetate 2, cu Mureşul Vinţu de Jos! (GALERIE FOTO)

Meci dominat cap-coadă de uniriştii lui Mihai Dăscălescu şi Marcel Rusu! Scorul final a fost, DOAR, 3-2 pentru albaiulieni! Trupa din Cetatea Marii Unirii a ratat vreo 10 ocazii uriaşe în acest joc iar oaspeţii au redus din handicap în prelungiri, din 11 metri, asta după ce în prealabil B. Gligor a ratat, la rându-i, din poziţie de singur cu portarul! Oricum, foarte bun jocul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri, cele trei goluri fiind marcate de (mai mult…)

Citește mai multUnirea Alba Iulia – Interstar Sibiu 3-2! Duminică de la ora 10.00, alt amical pe Cetate 2, cu Mureşul Vinţu de Jos! (GALERIE FOTO)
  • Categorie Articol:Can-can

Pe sinteticul de la HCC, prima ediţie a Campionatului Firmelor la minifotbal! Câştigătoarea va participa la turneul naţional organizat de Federaţia Română de Minifotbal!

Într o ambianţă plăcută, pe un teren acoperit şi cu un gazon de ceea mai bună calitate, Baza Sportivă Fair Play Alba Iulia (situată în imediata vecinătate a Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia) vă invită să participaţi în număr cât mai mare la Campionatul Firmelor 2015, ediţia întâi, la minifotbal. Pentru mai multe detalii, sunaţi la numerele de telefon postate pe afiş (0722-128.928 0758-044.690 sau 0728-822.722)! Altfel, înscrierile se fac până pe data de 20 iunie 2015 la sediul bazei sportive Fair Play Club din Alba Iulia iar câştigătoarea va participa la turneul naţional organizat de către Federaţia Română de Minifotbal, în vreme ce organizatorii, SC Fair Play Club, din Alba Iulia vor oferi premii constând în trofee, distincţii şi bani! Aşadar, adună-ţi prietenii, fă-ţi o echipă şi bagă-te la joc! Dacă şi câştigi este cu atât mai bine, dacă nu rămâi cu bucuria jocului!

Citește mai multPe sinteticul de la HCC, prima ediţie a Campionatului Firmelor la minifotbal! Câştigătoarea va participa la turneul naţional organizat de Federaţia Română de Minifotbal!

Cupa Federaţiei 2015! Drumul spre Mogoşoaia…

Mâine, de la ora 10.00, pe terenul 1 al stadionului Cetate din Alba Iulia va avea loc partida dintre Unirea Alba Iulia şi Olimpia Satu Mare, în vreme ce de la aceiaşi oră, pe terenul 2 al aceluiaşi stadion, se vor întâlni UTA Bătrâna Doamnă şi LPS Suceava. Cum vorbim despre ultimele jocuri ale turneului semifinal, prima clasată va juca finala de la Mogoşoaia programată pe 2 iunie de la ora 17.00, să facem nişte calcule cu privire la şansele primelor trei clasate de a ajunge în ultimul act al competiţiei:

OLIMPIA SATU MARE (6 puncte): Se califică dacă face egal sau câştigă cu Unirea Alba Iulia. (mai mult…)

Citește mai multCupa Federaţiei 2015! Drumul spre Mogoşoaia…

Sâmbătă, la Alba Iulia, va avea loc Cupa Rotary Club la şah!

Peste 100 de copii, elevi si prescolari, si-au anuntat participarea la edita a II-a a Cupei Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis la sah, care se va desfasura sambata 16 mai incepand cu orele 9.30 la Scoala gimnaziala „Ion Agarbiceanu” din Alba Iulia. Vor fi participanti din Alba Iulia, Cugir, Teius, Sebes, Ocna Mures,Aiud, Petresti, Mihalt, dar si din Targu Mures, Cluj-Napoca, Turda, Deva, Hunedoara sau Petrosani. Imbucurator este faptul ca vor fi un numar mare de participanti de varste foarte mici (copii de la gradinite, clasa 0 sau clasa I-a), ceea ce ma face sa cred ca sahul devine tot mai popular, pe zi ce trece, in randul copiilor. (mai mult…)

Citește mai multSâmbătă, la Alba Iulia, va avea loc Cupa Rotary Club la şah!

Cupa Peştelui epileptic şi- a desemnat câştigătorii! (GALERIE FOTO)

În 8 şi 9 mai 2015,  la balta domnului Gabi Ignat, s-a desfăşurat concursul dotat cu Cupa Peştelui epileptic, organizat de IPA România Regiunea 3 Alba, iar la sfârşitul competiţiei şi cântărirea peştilor au fost declaraţi învingătorii. Astfel, locul 1…standul nr.1… (mai mult…)

Citește mai multCupa Peştelui epileptic şi- a desemnat câştigătorii! (GALERIE FOTO)

La Crosul Europei 2015, elevii Cristinei Man de la CSŞ Blaj au luat…”caimacu’”! Aproape 500 de participanţi la start! Blăjenii Denisa Talpaş şi Alexandru Pintea „şi-au tras” un iPod respectiv o bicicletă Mountainbike! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Crosul Europei, desfășurat la Alba Iulia, astăzi de la ora 11.00, pe traseele de Vest și Nord ale Cetății Alba Carolina, cu pornire din dreptul Catedralei Reîntregirii Neamului a fost onorat de aproximativ 500 de participanţi la finalul cursei primele trei locuri fiind ocupate de (mai mult…)

Citește mai multLa Crosul Europei 2015, elevii Cristinei Man de la CSŞ Blaj au luat…”caimacu’”! Aproape 500 de participanţi la start! Blăjenii Denisa Talpaş şi Alexandru Pintea „şi-au tras” un iPod respectiv o bicicletă Mountainbike! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Vineri şi sâmbătă la Alba Iulia are loc Cupa peştelui epileptic!

În perioada 8-9 mai 2015, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor Regiunea 3 Alba organizează concursul de pescuit „Cupa peştelui epileptic”, da, aţi citit bine!, care va avea loc la balta, proprietar Gabi Ignat, de lângă Complexul Cerbu Arini situat la ieşirea din Alba Iulia spre Sebeş. Vor participa 7 echipe a câte 2 pescari fiecare, în speţă Dali+Pişti, Virgil Demeter+ Nicolae Pavel; Liviu Tudoran+Vulpea; Damian+Chindris; Dani Bucur+Vio Buta; Nicu Iepure+Macarie şi bineînţeles (mai mult…)

Citește mai multVineri şi sâmbătă la Alba Iulia are loc Cupa peştelui epileptic!