Soda și Olimpia au încheiat partidele de verificare ale verii!

SODA OCNA MUREȘ – U CLUJ 1-0. H. Kiss (70)

O întâlnire cu un iz special a avut loc sâmbătă, 19 august, pe Stadionul Dragostei SODA, acolo unde acum 81 de ani se aprindea pentru prima dată nocturna pe un teren de fotbal din Romania. În acest caz a avut loc un amical de gală între două echipe cu mare istorie din Ardeal, Universitatea Cluj Napoca și SODA Ocna Mures, ultimul meci amical, înaintea începeri noii editii de campionat. Peste 1000 de spectatori au umplut din nou tribuna Gicu Domșa, iar celebrul îndemn “ Hai SODA Dragă!” a răsunat din nou, de nenumărate ori în timpul acestui meci. În deschiderea meciului, au fost prezentate loturile echipelor de juniori, echipe ce vor reprezenta și ele clubul nostru în acest tur de campionat. Au intrat pe rând echipa de fotbal feminin,

Citește mai multSoda și Olimpia au încheiat partidele de verificare ale verii!

Un altfel de…EURO 2016! „Naveta” Băgău- Rădeşti a dat câştig de cauză celor de la…Lunca Mureşului! Fortuna a promovat în Liga a IV-a! (GALERIE FOTO)

alba-sport.ro50Cu toate că în aceste zile la modă este turneul final al Campionatului European din Franţa, bravo Nicuşor Stanciu pentru prestaţia de aseară, aproape bravo România şi un mare 10 plus celor 15.000 de suporteri români prezenţi pe Saint Denis, astăzi am avut parte de un traseu mai mult decât inedit! Este vorba despre… Alba Iulia-Aiud-Ciumbrud-Băgău-Rădeşti (n.a. din fericire am găsit varianta…ajutătoare de doar zece kilometri dintre cele două localităţi), adică localităţile unde urma să se stabilească numele celei de-a treia echipă promovată în Liga a IV-a! Fortuna Lunca Mureşului sau Sportul Livezile, asta era întrebarea?

Citește mai multUn altfel de…EURO 2016! „Naveta” Băgău- Rădeşti a dat câştig de cauză celor de la…Lunca Mureşului! Fortuna a promovat în Liga a IV-a! (GALERIE FOTO)

Unirea Alba Iulia – ACS Băgău 9-0! Cinci pentru Sebi Culda şi 118 pentru Unirea! (GALERIE FOTO)

Au fost nouă goluri, vreo 250 de spectatori şi un nou joc consistent, pe Cetate, al alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri! „Una manita” pentru Sebi Culda, un Călin Cristea de pus în ramă, joc excelent în care se vede că a jucat, unde a jucat, şi o Unirea Alba Iulia care MERITĂ SĂ FIE VĂZUTĂ! PENTRU CĂ JOACĂ FOTBAL! Ar mai trebui spus ceva? Eu cred că nu…Au marcat pentru albaiulieni

Citește mai multUnirea Alba Iulia – ACS Băgău 9-0! Cinci pentru Sebi Culda şi 118 pentru Unirea! (GALERIE FOTO)