Nicu Sasu, o viaţă dedicată fotbalului şi Olimpiei Aiud!
Azi, Nicu Sasu, colaboratorul de nădejde al mass-media județeană în ceea ce privește fotbalul aiudean, are parte de o zi specială, aniversând împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani. Legat de peste 4 decenii de Olimpia Aiud, unde a debutat ca jucător pentru a continua mai apoi din postura de antrenor, delegat al echipei și acum vicepreședinte, Nicu Sasu a fost mereu la datorie, aproape de teren şi de „sportul rege”, atât de drag. Nu puteam să ratăm momentul festiv şi pe această cale îi transmitem „La mulţi ani şi toate cele bune, Nicule”! Pe aceeaşi lungime de undă se situează şi conducerea Olimpiei Aiud, printr-un mesaj postat pe reţele de socializare. „astăzi, una dintre persoanele a cărei viață a fost legată vreme de peste 40 de ani de clubul nostru își aniversează ziua de naștere. Conducerea Prebet Aiud, conducerea clubului „Olimpia Aiud”, colegii, antrenorii și întregul colectiv de jucători (foști și actuali) îi urează multă sănătate, bucurii și o viață lungă și frumoasă alături de familie și Olimpia. La mulți ani, Nicu Sasu !” (alba-sport.ro)