Festivalul Alba Chess la Aiud și Teiuș! (GALERIE FOTO)

După ce prima ediție a fost un real succes pe plan județean, Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ. Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor. A doua ediție a festivalului Alba Chess și-a aflat câștigătorii la Liceul Teoretic Teiuș, sub coordonarea domnului profesor Hazi Ștefan. Premianții ciclului primar sunt: locul 1 Lupu Cimpoieșiu Damaris, locul 2 Boancă Flavius, locul 3 Achim Robert. Primii clasați la ciclul gimnazial sunt: locul 1 Coardoș Eduard, locul 2 Florea Sebastian, locul 3 Achim Riana. Competiția s-a desfășurat și la Școala Gimnazială “Ovidiu Hulea” Aiud, sub coordonarea doamnei profesoare Petruț Ana. Premianții ciclului primar sunt: locul 1 Dan Ștefan Adrian, locul 2 Homănă Adrian, locul 3 Avram Mihaela. Primii clasați la ciclul gimnazial sunt: locul 1 Dranca David, locul 2 Sîrbu Nicolae, locul 3 Budușan Albert. Ambele concursuri s-au desfășurat în condiții foarte bune și au fost arbitrate de maestrul Adrian Sechereș, în total participând 75 de elevi. S-a încheiat așadar etapa pe școală a Festivalului Alba Chess ediția a doua, urmând ca în luna mai să se desfășoare finala județeană, în Cetatea Alba Carolina. (Mihnea COSTACHI) (mai mult…)

Citește mai multFestivalul Alba Chess la Aiud și Teiuș! (GALERIE FOTO)

Blajul a pierdut și returul cu Novara dar…FELICITĂRI!

Aseară, s-a jucat în Alba Blaj Arena, în returul finalei Cupei CEV, Volei Alba Blaj – Igor Gorgonzola Novara 0-3 (28-30, 27-25, 26-28), iar rusoaica Tatiana Tolok (Igor Gorgonzola Novara) a fost desemnată MVP-ul întâlnirii (22 de puncte)! Am luptat până la ultima picătură de energie! Pentru Blaj, pentru Alba, pentru România! A fost o nouă aventură europeană de excepție, încheiată cu a cincea finală europeană! Mulțumim celor peste 2200 de suporteri care au făcut o atmosferă senzațională, demnă de cele mai mari competiții sportive internaționale! Mulțumiri speciale galeriei, pentru că este mereu alături de noi și pentru coregrafia spectaculoasă din această seară! AICI E BLAJUL! (facebook Volei Alba Blaj, Andrei Stânea)

Citește mai multBlajul a pierdut și returul cu Novara dar…FELICITĂRI!

Parc cu teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia!

𝐔𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐨𝐫𝐚𝐬̦ 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐯: 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐜 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐣𝐨𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐜𝐞𝐚.

Alba Iulia face încă un pas spre un oraș mai prietenos și mai accesibil pentru toți! Primăria a predat amplasamentul constructorului pentru realizarea proiectului „Amenajare parc cu teren multi sport și amenajare loc de joacă pentru copii cu dizabilități – cartier Recea”, o investiție de peste 3 milioane lei, menită să transforme peste 6000 mp într-un spațiu modern și prietenos pentru toți locuitorii zonei. Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.

(mai mult…)

Citește mai multParc cu teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia!

COREGRAFIE IMPRESIONANTĂ DEDICATĂ ECHIPEI NOASTRE, LA FINALA CUPEI CEV

🔴⚪ SUPORTERI AI VOLEI ALBA BLAJ, AVEM NEVOIE DE VOI!
🤗 Mâine, 1 aprilie 2025, la meciul retur al finalei Cupei CEV, vă invităm să fiți parte dintr-un moment special – o coregrafie impresionantă dedicată echipei noastre, în toate sectoarele A ale Alba Blaj Arena!
📍 La intrarea în sală, veți găsi pe fiecare scaun un carton roșu sau alb.
🛑 IMPORTANT:

(mai mult…)

Citește mai multCOREGRAFIE IMPRESIONANTĂ DEDICATĂ ECHIPEI NOASTRE, LA FINALA CUPEI CEV

Prima finală de cupă europeană pe care o disputăm în Alba Blaj Arena!

Va fi o atmosferă specială, la care vă invităm să fiți parte: galeria pregătește o coregrafie impresionantă dedicată echipei noastre, în toate sectoarele A din Alba Blaj Arena!
📱 În pauzele dintre seturi, sunteți invitați să aprindeți lanternele telefoanelor mobile și să participați, alături de noi, la spectacolul de lumini!
📺 TVR Sport , ora 18.00💪 Hai Blaju’!

(mai mult…)

Citește mai multPrima finală de cupă europeană pe care o disputăm în Alba Blaj Arena!

Pentru Cupă…Alba Iulia…Constanța via Buftea! (GALERIE FOTO)

⚫ Băieții noștri au ajuns la Buftea, unde au efectuat un antrenament, iar mâine vor pleca spre Constanța.
⚪ Nu uitați, marți, pe 1 Aprilie, ne vedem, de la ora 19.30, pe Digi Sport1 și Prima Sport în meciul din Cupa României. Uniriștii vor juca la Constanța, cu Farul lui Gheorghe Hagi. HAI UNIREA! (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia, 📸 Cătălin CRĂCIUN)

(mai mult…)

Citește mai multPentru Cupă…Alba Iulia…Constanța via Buftea! (GALERIE FOTO)

Crosul Teiușului, ediția a II-a! Mâine este ultima zi pentru a te înscrie!

𝐂𝐫𝐨𝐬𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐢𝐮ș𝐮𝐥𝐮𝐢 - 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐢𝐚 𝐚 𝐈𝐈-𝐚 vine cu premii în bani, participare gratuită și trasee frumoase prin natură! La ce poți participa? 𝐒𝐞𝐦𝐢𝐦𝐚𝐫𝐚𝐭𝐨𝐧 𝐂𝐫𝐨𝐬 𝟔 𝐤𝐦 𝐂𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐲 𝐂𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐂𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐊𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫 Înscrie-te până pe 31 martie, iar noi îți vom garanta un super-tricou în kit-ul de participare! Ne vedem pe 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢! Rezervă-ți locul pe https://www.crosulteiusului.ro/#inscrieri (sursa facebook Crosul Teiușului)

Citește mai multCrosul Teiușului, ediția a II-a! Mâine este ultima zi pentru a te înscrie!
  • Categorie Articol:Feminin

SuperLiga Feminină, Play-Out, etapa a 5-a! Victorie cu Hermannstadt pentru uniriste!

Jocul de sâmbătă dimineață, s-a jucat la Baza Sportivă din Micești, s-a terminat cu victoria celor de la CSM Unirea Alba Iulia Feminin Echipa de la Sibiu intră în pauza competițională fără victorie! 𝐀𝐮 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚𝐭: Alejandra Sánchez (), Maria Baciu (). FELICITĂRI! (D.U., sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia Feminin)

Citește mai multSuperLiga Feminină, Play-Out, etapa a 5-a! Victorie cu Hermannstadt pentru uniriste!