În turul semifinalei din Cupa Challenge, Volei Alba Blaj – 1. MCM-Diamant Kaposvár 3-0!

În manșa tur din Cupa Challenge - semifinale, s-a jucat la Târgu Mureș, Volei Alba Blaj a trecut fără probleme de formația maghiară 1. MCM-Diamant Kaposvár cu scorul de 3-0 (25-13, 25-18, 25-16). Gruparea din Mica Romă a făcut astfel un pas mare spre finala competiției, unde va întâlni o echipă din Turcia. Returul jocului de astăzi va avea loc la Kaposvár pe 3 martie. (D.U., foto facebook Volei Alba Blaj)

Citește mai multÎn turul semifinalei din Cupa Challenge, Volei Alba Blaj – 1. MCM-Diamant Kaposvár 3-0!

Victorii importante pentru judoka legitimați la CS Unirea Alba Iulia: Aur și argint la Campionatul Național U 18!

Alexia Laura Bogdan (15 ani) și Alexandru Sibișan (16 ani), judoka legitimați la CS Unirea Alba Iulia, au obținut medalii de aur și argint, la Campionatul Național U 18 Individual, feminin și masculin, desfășurat în perioada 19-20 februarie la Poiana Brașov. Rezultate pentru CS Unirea Alba Iulia: Bogdan Laura Alexia (48 de kilograme) – medalie de aur, campioană națională; Alexandru Sibișan (81 de kilograme) – medalie de argint, vicecampion național. Antrenorii sportivilor sunt Dinu Alin și Dinu Cristian, care i-au pregătit și format de la vârste fragede. Cei doi sportivi fac parte din lotul național de judo și participă la programele centralizate de pregătire, conform calendarului Federației Române de Judo. Bogdan Laura Alexia este componentă a Centrului Olimpic Cluj, în vreme ce Alexandru Sibișan este component al Centrului Olimpic Pitești. ”Rezultatele obținute, la cel mai înalt nivel din România, fac cinste judo-ului albaiulian și mențin vie flacăra unui sport atractiv pentru copii și adolescenți. Pe lângă faptul că oferă o dezvoltare fizică armonioasă, judo crește gândirea creativă, îndemânarea și precizia, curajul, autodisciplina, inteligența, dar nu în ultimul rând asigură un bun sistem de autoapărare. Laura și Alexandru demonstrează că în judo se poate obține și performanță, respectiv recunoaștere la nivel local și național” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia. Rezultatele celor doi judoka nu sunt deloc surprinzătoare, în contextul în care, anul trecut, au mai ocupat podiumul la competiții de înalt nivel. Următoarea competiție pentru secția de judo a CS Unirea Alba Iulia va fi Finala Campionatului Național de Seniori, în perioada 18-21 martie, la Poiana Brașov. (Comunicat de presă CS Unirea Alba Iulia)

Citește mai multVictorii importante pentru judoka legitimați la CS Unirea Alba Iulia: Aur și argint la Campionatul Național U 18!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

Un albaiulian pentru președinte! Claudiu Ciur și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Federației Române de Kaiac-Canoe!

Albaiulianul Claudiu Ciur și-a depus candidatura pentru funcția de Președinte al Federației Române de Kaiac-Canoe. După ce a ajuns antrenorul Lotului Națioal al Statelor Unite ale Americii, Claudiu dorește să se întoarcă la Alba Iulia pentru a deschide o bază sportivă de Kaiac-Canoe.
„Dragi colegi,
DA ! Am ales cu încredere, onoare și responsabilitate să candidez pentru funcția de PREȘEDINTE AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE KAIAC–CANOE ! Am avut de-a lungul timpul discuții cu mare parte dintre dumneavoastră legate de Kaiac-Canoe, sportul pe care-l iubim și de modul de organizare pornind de la aspecte administrative (resursele disponibile) și ajungând la importanța acestuia prin sportul pentru toți, performanța, competiții interne și internaționale, jocul cu padela & pagaia pe luciul apei, și nu numai. Eu nu le-am uitat și am căutat de fiecare dată să implementez în măsura posibilităților mele, susținut totodată de experiența acumulată prin muncă la nivel național ca antrenor principal al lotului olimpic feminin, precum și la nivel internațional ca antrenor și manager, astfel ca discuțiile purtate între noi să nu fie niciodată în acești toți ani, degeaba. (mai mult…)

Citește mai multUn albaiulian pentru președinte! Claudiu Ciur și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Federației Române de Kaiac-Canoe!

Albaiulianul Ilie Cioca a cucerit trei titluri de campion național! Cugireanul Vasile Hârjoc dublu campion național iar Petru-Daniel Scrob (CSO Cugir) a devenit dublu vicecampion național!

Atleții veterani din județul Alba, în frunte cu Ilie Cioca, au avut prestații remarcabile la Campionatele Naționale Masters de Atletism în Sală de la București. Ilie Cioca (foto stânga, CS Unirea Alba Iulia) a cucerit trei titluri naționale la categoria +75 de ani masculin, în probele de 400 de metri, 800 de metri și 1.500 de metri. La categoria +65 de ani masculin, Vasile Hârjoc (foto dreapta, CSO Cugir) a devenit campion național în probele de 1.500 de metri și 3.000 de metri. La categoria +35 de ani masculin, Petru-Daniel Scrob (CSO Cugir) a obținut titlurile de vicecampion național în probele de 1.500 de metri și 3.000 de metri. La categoria +40 de ani masculin, Aurelian-Grigore Zegrean (Atletic Club ”Mica Romă” Blaj) s-a clasat pe locul 5 în proba de 3.000 de metri și pe locul 6 în proba de 1.500 de metri. (D.U.)

Citește mai multAlbaiulianul Ilie Cioca a cucerit trei titluri de campion național! Cugireanul Vasile Hârjoc dublu campion național iar Petru-Daniel Scrob (CSO Cugir) a devenit dublu vicecampion național!

Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, primul trofeu al sezonului!

Volei Alba Blaj, campioana României, a cucerit Cupa României la volei feminin, după 3-0 (25-13, 25-22, 25-19) în finală, cu Dinamo București, meci disputat, în această după amiază, la Cluj-Napoca în sala Horia Demian. Volei Alba Blaj: Ana Antonijević – 3 puncte, Irina Malkova – 4, Ioana Baciu – 13, Maja Aleksić – 8, Bojana Čelić-Markovic- 10, Bojana Milenković – 17, Silvija Popović – libero; Regan Hood Scott, Ramona Rus, Aleksandra Spasenic, Réka Bleicher, Ștefania Cheluță, Francesca Alupei (absentă Jovana Kocić – din motive medicale, test neconcludent). Următorul meci va fi miercuri, 24 februarie, la ora 18.00, la Tg. Mureș, semifinala Cupei Challenge cu formația maghiară MCM Diamant Kaposvar. (sursa facebook Volei Alba Blaj)

Citește mai multVolei Alba Blaj a câștigat Cupa României, primul trofeu al sezonului!

Într-o partidă de verificare, Industria Galda de Jos – LPS Sebeș U19 0-1!

Industria Galda de Jos a disputat, în această dimineață, la Galtiu, o partidă amicală, cu LPS Sebeș Under 19, meci pierdut, scor 0-1 (0-0), golul echipei pregătită de Doru Oancea fiind marcat de Marta (69). Fane Fogoroși (foto) a mizat pe jucătorii care nu au evoluat, sau au fost folosiți puțin, în testul extern din deplasarea de ieri, 2-2 (2-1), cu Dacia Orăștie. Industria Galda de Jos a mizat pe două formule de echipă: L. Pascu - D. Hulea, Sg. Oara, E. Hălălae, D. Petruse (ultima oară împrumutat la Industria Galda de Jos de către Unirea Alba Iulia), G. Manciulea, Ov. Crișan, R. Anghel, C. Necreală, Oana, R. Morar (prima repriză) respectiv Iosa (C. Manciulea) – Cîmpean (CS Zlatna), C. Oltean, D. Anghel, Vancu (Olimpic Berghin), Stânea (Dacia Mihalț), G. Manciulea, R. Giorgiu, Cuștiuliță, Al. Tănase, A. Crăciun. (D.U.)

Citește mai multÎntr-o partidă de verificare, Industria Galda de Jos – LPS Sebeș U19 0-1!

Ex-zlătneanul Andrei Mărginean decisiv pentru Sassuolo Calcio Primavera!

Andrei Mărginean (foto în mijloc, jos, al doilea de la stânga la dreapta), mijlocașul în vârstă de 19 ani, originar din Zlatna, a reușit singurul gol, minutul 48, a partidei Bologna – Sassuolo Calcio scor 0-1 (0-0), din campionatul Primavera din Italia, Sassuolo Calcio Primavera fiind la primul succes din 2021. A fost cel de-al 4-lea gol stagional în 11 întâlniri al talentatului fotbalist ce are trei ani petrecuți în „Il Calcio”. Remarcabil este faptul că Andrei Mărginean a fost în actualul campionat titular în toate întâlnirile, lipsind numai 9 minute de pe teren. La finele anului trecut, jucătorul din Alba a fost desemnat printre cei mai buni 16 mijlocași din campionatul juvenil din Italia. (D.U. sursa foto facebook Andrei Mărginean)    

Citește mai multEx-zlătneanul Andrei Mărginean decisiv pentru Sassuolo Calcio Primavera!

În Ungaria, Gicu Grozav a marcat de trei ori, în 35 de minute! VEZI AICI VIDEO cu reușitele ex-uniristului!

Atacantul albaiulian Gicu Grozav (foto cu numărul 10, 30 de ani) a reușit un hat-trick de senzație în Ungaria, marcând trei goluri în numai 35 de minute pentru Diósgyőri VTK în victoria externă cu MOL Fehervar, 3-1 (0-1)!
Fotbalistul lansat în fotbalul mare de Unirea Alba Iulia, și-a trecut în cont cele trei reușite din postura de rezervă, într-o jumătate de oră de vis. Intrat pe teren în minutul 55, la scorul de 0-1, Gicu a devenit eroul echipei sale cu reușitele din minutele 60, 61 și 89 (primele două, cu lovituri de cap, ultimul pe contraatac). Astfel, fostul internațional român, și de ce nu, poate viitorul atacant al Naționalei…,a ajuns la 6 goluri stagionale, fiind golgheterul formației de pe ultimul loc. DVTK a furnizat astfel surpriza sezonului, impunându-se pe terenul ocupantei poziției al treia, formații cu pretenții de Europa (la MOL Fehervar din minutul 67 a evoluat și apărătorul Adi Rus). Chiar dacă a bifat două victorii în ultimele trei jocuri, Diósgyőri VTK rămâne „lanternă roșie” cu 20 de puncte. (D.U.) (mai mult…)

Citește mai multÎn Ungaria, Gicu Grozav a marcat de trei ori, în 35 de minute! VEZI AICI VIDEO cu reușitele ex-uniristului!