Uniriștii gata de (re)start!

Perioada de pregătire din această iarnă s-a încheiat după 6 săptămâni intense și 6 meciuri amicale. „Alb-negrii” au înregistrat următoarele rezultate: 0-2 cu CSC Șelimbăr, 1-1 cu Corvinul Hunedoara, iar în Antalya: 1-2 cu FC Toktogul, 1-1 cu FC Neftchi Kochkor-Ata (ambele din Kârgâzstan) și 2-2 cu Braband IF (Danemarca). Seria s-a încheiat ieri, pe „Cetate”, cu victoria 4-0 în fața formației ACS Kids Tâmpa Brașov. ⚪️⚫️
🎙️Antrenorul Dragoș Militaru a tras concluziile după această perioadă: „În marea majoritate a meciurilor am încercat să oferim minute aproximativ egale tuturor jucătorilor, pentru a ne face o părere cât mai clară, fie că au început ca titulari, fie că au intrat pe parcurs. Am încheiat cu bine această perioadă de 6 săptămâni, cu 6 amicale, și sunt bucuros că toată lumea este OK. În afară de Mihaiu, care mai are nevoie de timp pentru a ajunge la nivelul optim, nu am avut probleme din punct de vedere al lotului. Odată cu începerea campionatului și a meciurilor cu miză pe puncte, sunt convins că vom arăta foarte bine. Nu ne-au interesat atât de mult rezultatele din amicale, în acest ultim joc ne-am propus să ne pregătim să câștigăm. Primul unsprezece îl vom stabili vineri. Avem o oarecare idee, dar mă interesează atitudinea jucătorilor până în ultima zi premergătoare jocului. Toată lumea trebuie să fie pregătită să joace.”

(mai mult…)

Citește mai multUniriștii gata de (re)start!

Sezonul continuă!

⚽Sâmbătă reluăm campionatul. Hai cu noi până la capăt! 💪🏻
Până la finalul sezonului regular al Ligii 3 au mai rămas de disputat cinci etape, după care competiția va continua cu fazele de play-off și play-out.
🔹 FAZA 1 – SEZONUL REGULAR
Se dispută un total de 22 de etape, fiecare echipă jucând tur-retur cu celelalte formații din serie.
La finalul sezonului regular, primele 4 clasate se califică în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor evolua în play-out.

(mai mult…)

Citește mai multSezonul continuă!

Astăzi amical între lideri! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Primul antrenament al săptămânii a fost bifat cu seriozitate și determinare 🔥 Băieții au revenit pe teren concentrați, cu gândul la testul important de astăzi, ora 18.30,  când vom întâlni la Deva liderul Superligii Hunedoara, CSM Deva ! Continuăm să muncim, să creștem și să ne consolidăm jocul în fața unui adversar puternic! ➡️ Ne vedem de Dragobete, azi, la joc! (D.U., facebook Viitorul Sântimbru, CSM Deva)

(mai mult…)

Citește mai multAstăzi amical între lideri! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Amical CS Ocna Mureș – Arieșul Mihai Viteazu 6-2 (2-2)!

Meci bun de pregătire, s-a jucat ieri la Ocne, pentru ambele formații, cu un plus din partea băieților noștri (FOTO). După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, ne-am desprins decisiv în partea a doua și am controlat jocul până la final. Marcatorii echipei noastre: Coltor Claudiu - 3 goluri Nelu Cociș - 2 goluri Alb Cristian - 1 gol Felicitări băieților pentru atitudine și determinare! Continuăm pregătirea cu încredere! Hai Soda dragă! (sursa facebook CS Ocna Mureș)

Citește mai multAmical CS Ocna Mureș – Arieșul Mihai Viteazu 6-2 (2-2)!

CSM Unirea Alba Iulia – ACS Kids Tâmpa Brașov 4-0 (1-0) (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

⚽️ Ultimul joc al perioadei de pregătire pentru startul oficial, sâmbătă 28 februarie pe Cetate de la ora 14.00 cu CIL Blaj, a adus vreo 150 de spectatori astăzi pe Cetate, vreo 150 de suporteri ai UNIRII care au uitat de faptul că este sâmbătă în jurul prânzului, că vreme…este ca vremea în acest FE-MARTE! și au ținut să fie aproape! UN BRAVO MAI MULT DECÂT MARE!
CSM Unirea Alba Iulia a încheiat seria jocurilor de pregătire din această iarnă cu o victorie categorică, 4-0, în fața formației ACS Kids Tâmpa Brașov (Liga a 3-a).
🔝 Golurile meciului: ⚽️ Vali Borcea (‘7), ⚽️ Mario Miclăuș (‘47), ⚽️ Denis Golda (‘83), ⚽️ Răzvan Fetița (‘89)
De menționat că ambele echipe au avut câte două bare. Pentru Unirea au fost aproape de gol Andreas Mihaiu și Eduard Ardeiu, iar în prelungiri portarul Răzvan Ducan a apărat, la debutul pentru albaiulieni, o lovitură de la 11 metri.
🔄 Antrenorul Dragoș Militaru a început jocul în următoarea formulă:
B. Ștefan (58, D. Roman – 82, R. Ducan) – B. Szijj (72, Pa. Banu), T. Vomir (82, D. Giosu), C. Ardei (82, I. Balaur), Al. Giurgiu (cpt.) (72, R. Fetița), A. Gavrilă (65, Am. Jorza), Val. Borcea (65, D. Golda), Ed. Ardeiu (72, A. Ondreykovicz), M. Miclăuș (72, Vl. Lambru), An. Mihaiu (58, R. Pîntea), Șt. Blănaru (72, A. Banyoi, 90 Șt. Glonț)

(mai mult…)

Citește mai multCSM Unirea Alba Iulia – ACS Kids Tâmpa Brașov 4-0 (1-0) (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Astăzi…se joacă pe Cetate!

Ultimul test înainte de reluarea campionatului Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 13:00, pe Stadionul „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia dispută ultimul amical al iernii, în compania formației Kids Tâmpa Brașov (locul 11, Seria 4). Vă așteptăm la stadion să fim împreună alături de uniriști înainte de reluarea campionatului Ligii a 3-a! În această iarnă, rezultatele amicalelor „alb-negrilor au fost: 0-2 cu CSC Șelimbăr, 1-1 cu Corvinul Hunedoara, iar în Antalya: 1-2 cu FC Toktogul, 1-1 cu FC Neftchi Kochkor-Ata (ambele Kârgâzstan), 2-2 cu Braband IF (Danemarca). (D.U., sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multAstăzi…se joacă pe Cetate!

În meci de pregătire, LPS Sebeș – Viitorul Sântimbru 0-2! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Marcatori: ⚽️ Cristi Ivașcu, ⚽️ Pop. Un joc de pregătire reușit pentru echipa noastră, cu implicare bună și minute importante pentru întreg lotul. Băieții au arătat seriozitate, organizare și eficiență în fața porții. Continuăm pregătirea cu încredere. Prima repriză: Ov. Barna – Pop, Popescu, I. Grozav, Kosmyna – B. Goguța, Goangă, Pașca – Nistor, Voic, Cr. Ivașcu. Au mai intrat în repriza secundă: Petrașcu, Sicoe, Crișan, Fl. Budin, A. Birk, Goguța, Boca, M. Domșa, Bicheși jr. , Cătană, Muntean și Andreas. (sursa facebook Viitorul Sântimbru)
🤍💙 ne așteaptă un drum greu, un meci greu, la Giroda, de aceea ne pregătim, antrenăm, cu cei mai buni. Leii de U19 au jucat în această seară, pe „Pielarul”, împotriva liderului Superligii AJF Alba, Viitorul Sântimbru, echipă aspirantă și îndreptățită pentru accederea in liga a 3-a 🦁🦁🦁🦁
🤍💙 chiar dacă au pierdut, cu 2-0, leii au ținut piept mult mai experimentaților adversari, dar, pe de altă parte, au acumulat maturitate în vederea partidei de peste două săptămâni. Antrenorul Doru Oancea i-a trimis în teren pe R. Similie – An. Ursu, Vintilă, Nicola, Moise – Ghitan, Moș, Cosma, M. Cristea, Todea – E. Vlad, după pauză mai intrând Dragosin, P. Lăncrănjan, Ganga, Al. Ursu, Rădac și Zdroba 💪👏💪👏
🤍💙 și leii de U19 vor intra în cantonament de săptămâna viitoare, urmând sa întâlnească, în ultimele jocuri amicale înainte de meciul din Cupă, pe ACS Academy Șona, miercuri, respectiv vineri, pe Viitorul Răhău 🏟⚽️💯🔝(sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

(mai mult…)

Citește mai multÎn meci de pregătire, LPS Sebeș – Viitorul Sântimbru 0-2! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Pe Cetate se muncește pentru startul campionatului! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

⚽️💪🏻 Uniriștii au efectuat astăzi un nou antrenament pe Stadionul „Cetate”, în cadrul pregătirilor pentru reluarea competiției. Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 13.00, este programat amicalul dintre CSM Unirea Alba Iulia și Kids Tâmpa Brașov (locul 11, Seria 4). În funcție de condițiile meteorologice și de starea terenului, în dimineața jocului se va decide locul de disputare al întâlnirii: Stadionul „Cetate” din Alba Iulia sau Baza de antrenament și pregătire Minaur din Zlatna. (sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia)

(mai mult…)

Citește mai multPe Cetate se muncește pentru startul campionatului! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)