• Categorie Articol:Feminin

Şi fetele ştiu să joace fotbal! Au demonstrat-o la ONSŞ-faza pe zona Apuseni! (GALERIE FOTO)

Se zice că fotbalul nu este pentru fete. Expresia pare, însă, una perimată, uitată undeva în perioada în care se credea că fetele nu ştiau ce este un penalty, corner, off-side sau out de poartă. Acum, putem observa multe fete care sunt în stare să joace fotbal. Mai mult decât atât, fetele pot chiar juca fotbal împotriva băieţilor. Cum? Prin (mai mult…)

Citește mai multŞi fetele ştiu să joace fotbal! Au demonstrat-o la ONSŞ-faza pe zona Apuseni! (GALERIE FOTO)

18 martie 2015: Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va organiza retestarea pentru arbitri și observatori!

După testările fizice și teoretice prin care au trecut arbitri și observatorii din cadrul loturilor județene (acțiune desfășurată duminică, 1 martie 2015), în data de 18 martie 2015 va avea loc retestarea pentru cei care au fost absenți la testarea inițială, alături de arbitri care nu au promovat testarea. Testarea fizică va avea loc pe stadionul „Cetate”, de la ora 16:00, urmând ca testarea teoretică să aibă loc la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, începând cu ora 17:00. Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va publica, din acest retur, delegările pe (mai mult…)

Citește mai mult18 martie 2015: Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va organiza retestarea pentru arbitri și observatori!

Un altfel de Mărţişor pentru arbitri şi observatori! Testarea fizică şi teoretică! (GALERIE FOTO)

Duminică dimineaţa, de Mărţişor (n.a. reprezentantele sexului frumos au primit câte o floare din partea celor de la AJF Alba, că doar a fost 1 martie!), 84 de arbitri şi 25 de observatori au participat la cursul de instruire pentru arbitri şi observatori, în cadrul căruia au avut loc testările fizice și teoretice ale arbitrilor respectiv testarea teoretică a observatorilor. Acestea au fost urmate de temele prezentate și recomandările comisiei pentru returul sezonului 2014-2015. Încă de la primele ore ale dimineţii, arbitri judeţului Alba s-au prezentat (mai mult…)

Citește mai multUn altfel de Mărţişor pentru arbitri şi observatori! Testarea fizică şi teoretică! (GALERIE FOTO)

Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va organiza, duminică – 1 martie 2015 – cursul de instruire pentru arbitri și observatori. Vezi programul!

Cu o săptămână înaintea startului Ligii a IV-a, Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va organiza, duminică, 1 martie 2015, cursul de instruire pentru arbitri și observatori, în cadrul căruia vor avea loc testările fizice și teoretice ale arbitrilor, respectiv testarea teoretică a observatorilor, urmate de temele prezentate și recomandările comisiei pentru returul sezonului 2014-2015. Testarea teoretică a observatorilor, care se va desfăușura în Amfiteatrul A9 din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, va cuprinde un test de 10 întrebări pentru cele două loturi de observatori din cadrul Comisiei Județene de Observatori Alba. (mai mult…)

Citește mai multComisia Județeană a Arbitrilor Alba va organiza, duminică – 1 martie 2015 – cursul de instruire pentru arbitri și observatori. Vezi programul!

The name of the game…FOOTBALL! Ce frumos le stă „albanezilor” în tricoul naţionalei României! (GALERIE FOTO)

A fost o săptămână plină pentru jucătorii originari din judeţ şi care au îmbrăcat tricoul naţionalei de fotbal a României. Portarul Cătălin Suciu a fost titular în Naţionala U17 a României chiar la debut (n.a. 1-2 cu Scoţia iar meciul retur de aseară s-a terminat la egalitate, 1-1), Nicuşor Cârnaţ a început în primul 11 în ambele jocuri ale dublei cu Scoţia, asta în vreme ce Dariana Indrei şi Loredana Popa au marcat pentru naţionala feminină a României în cele două amicale disputate în compania echipei similare a Moldovei U17! De altfel, de-a lungul ultimilor ani, fotbalul din judeţ a dat fotbalişti pe bandă rulantă loturilor naţionale ale României. Ca să dau câteva exemple, i-aş nominaliza aici pe (mai mult…)

Citește mai multThe name of the game…FOOTBALL! Ce frumos le stă „albanezilor” în tricoul naţionalei României! (GALERIE FOTO)
  • Categorie Articol:Feminin

Dariana Indrei din Fărău şi Loredana Popa din Pănade au marcat pentru Naţionala României! (VIDEO)

Naționala U-17 de fotbal feminin a României a disputat două jocuri amicale cu selecționata Moldovei la Vadul lui Vodă (Chișinău, Moldova). Primul joc a fost câștigat cu 8-0 de fetele noastre, iar pe lângă faptul că au fost titulare, două conjudețene: Loredana Popa (din Pănade)-numărul 11 în materialul video și Dariana Indrei (din Fărău)-nmărul 7 în materialul video au și reușit să înscrie!!! FELICITĂRI Loredana și Dariana!!! Antrenorul Adrian Ambrosie a folosit următoarele jucătoare: Georgiana Dârle (41 Kinga Drăguş) – Alina Boroş (41 Kata Peter), Teodora Meluţă, Ştefania Moraru, Erika Gered (41 Beata Ambruş), (mai mult…)

Citește mai multDariana Indrei din Fărău şi Loredana Popa din Pănade au marcat pentru Naţionala României! (VIDEO)

Romania celebrates UEFA Grassroots Day! Intră şi tu pe www.uefa.com şi vezi filmuleţul!

UEFA a prezentat astăzi pe site-ul www.uefa.com, într-un filmuleț mixat din informațiile transmise, cu privire la acțiunile organizate în județul Alba, anul trecut pe 22 mai la Stadionul Cetate din Alba Iulia și anul acesta pe 21 mai la Galda de Jos, cu ocazia celebrării UEFA Grassroots Day !!! Încă o dovadă că la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba se lucrează profesionist, cu o echipă de profesionişti! FAPTELE VORBESC DE LA SINE, IAR RECUNOAŞTEREA UEFA VIZAVI  DE MUNCA DEPUSĂ DE ECHIPA CONDUSĂ DE SORIN CORPODEAN SPUNE MAI MULT DECÂT 1000 DE CUVINTE! (D.U.)

Citește mai multRomania celebrates UEFA Grassroots Day! Intră şi tu pe www.uefa.com şi vezi filmuleţul!

Fetelor, hai la fotbal!

De luni, 24 martie, a început și perioada înscrierilor on-line, pentru anul II de proiect al programului național de dezvoltare al fotbalului feminin din România, înscrieri care se pot face accesând site-ul www.fotbalfeminin.ro; așa că vor urma alte acțiuni și competiții organizate de Asociatia Judeţeană de Fotbal Alba, pentru fetele care doresc să joace fotbal !!! Deocamdată vă invităm fetelor să vă înscrieți !!! Înscrierile pot fi făcute individual, cu echipa clasei sau cu echipa școlii! Regulamentul îl găsiți pe site-ul fotbalului feminin! (ajfalba.ro)

Citește mai multFetelor, hai la fotbal!