Pregătiri pentru Campionatul Balcanic de baschet (Under 15)!

În vederea participării la actuala ediţie a Campionatului Balcanic (26-29 decembrie, la Turnu Severin, alături de Turcia, Bulgaria şi Serbia), lotul naţional de baschet feminin al României (Under 15) se află de sâmbătă într-un cantonament centralizat în oraşul de pe malul Dunării. Printre tinerele baschetbaliste ale antrenorilor Mădălin Piperea, Claudia Bârzan şi Iluţiu se află şi albaiulianca Mihaela Gherman (antrenor George Lăncrănjan). De asemenea, o altă sportivă a tehnicianului albaiulian, Andreea Beldean, se află în perioada 17-24 decembrie într-un stagiu de pregătire la Sibiu cu lotul naţional Under 14 (antrenori Călin Anton şi Răzvan Moldovan). În altă ordine de idei, trebuie spus că prim divizionara CSU LPS Alba Iulia îşi va relua pregătirile pe 3 ianuarie dar încă nu se ştie care va fi strategia abordată în ceea ce priveşte perioada precompetiţională. „Campionatul Naţional, locurile 9-14, va debuta pe 15 ianuarie şi astfel trebuie să gândim foarte bine modul în care ne vom pregăti deoarece timpul de la reunirea lotului de jucătoare şi până la startul campionatului este foarte scurt” a spus Sorin Şimon, directorul executiv al grupării din Cetatea Maruii Uniri. Altfel, conducerea  (mai mult…)

Citește mai multPregătiri pentru Campionatul Balcanic de baschet (Under 15)!

Campioanele europene în cantonament la Alba Iulia!

Lotul naţional de baschet feminin al României Under 19 se află de duminică seară la Alba Iulia, unde elevele antrenorului coordonator Dan Fleşeriu (foto-CSM Satu Mare), preparator fizic Luceta Albu, vor rămâne până pe 29 decembrie. Baschetbalistele, campioane europene en-titre după succesul înregistrat în turneul final de la Timişoara, sunt cazate la hotelul „Steaua Nordului” din Alba Iulia iar antrenamentele au loc în sala de sport a „Univeristăţii 1 Decembrie 1918” din Cetatea Marii Uniri. Componenţa lotului este următoarea: (mai mult…)

Citește mai multCampioanele europene în cantonament la Alba Iulia!

Cei mai valoroşi sportivi din Alba recompensaţi în cadrul Galei Sportului

Marţi, 21 decembrie, de la ora 18.00, Pavilionul Expoziţional al Consiliului Judeţean Alba din Parcul Cetate va găzdui „Gala Sportului”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. În cadrul evenimentului vor fi recompensaţi cu premii în bani, trofee, medalii şi diplome cei mai buni sportivi, antrenori şi conducători de cluburi sportive din judeţul Alba, care în anul competiţional 2010 au obţinut rezultate deosebite la disciplinele sportive olimpice şi neolimpice. În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi premiaţi şi elevii care s-au remarcat în cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar obţinând rezultate meritorii la fazele naţionale ale acestei competiţii. Premiile vor fi înmânate de domnul Ion Dumitrel, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba. (D.U.)

Citește mai multCei mai valoroşi sportivi din Alba recompensaţi în cadrul Galei Sportului

CSM U Oradea – CSU LPS Alba Iulia 66-73!


Warning: Undefined array key "width" in /home/albasport/public_html/wp-includes/media.php on line 1744

Warning: Undefined array key "height" in /home/albasport/public_html/wp-includes/media.php on line 1745

În ultimul joc contând pentru etapa a 14 din Divizia A, seria NV, la baschet feminin, echipa CSU LPS Alba Iulia a învins în deplasare în faţa celor de de la CSM U Oradea. Cei 50 de spectatori prezenţi în „Arena Antonio Alexe” au asistat la un meci echilibrat câştigat până la final de echipa oaspete cu scorul de 73-66 (15-17, 26-16, 16-8, 16-25) prin punctele reuşite de E. Dincă (foto) 17, A. Pop 12, A. Nemeş 11(s-a renunţat la serviciile sale), L. Voinea 10, S. Grădinaru 8, (mai mult…)

Citește mai multCSM U Oradea – CSU LPS Alba Iulia 66-73!

Victorie la Oradea sau…

Mâine, cu începere de la ora 12.00, în sala sporturilor “Antonio Alexe” din Oradea se va disputa partida, contând pentru ultima rundă a Seriei Nord Vest din Divizia A de baschet feminin, dintre CSM U din localitate (locul 7, ultimul, cu 12 puncte) şi CS Universitatea “1 Decembrie 1918″ LPS Alba Iulia (poziţia a 5-a, cu 13 puncte). Gruparea din Cetatea Marii Uniri traversează o perioadă nu tocmai fastă, ratarea obiectivului propus (calificarea între primele 8 echipe din ţară) şi 5 înfrângeri la rând, dintre care precedenta, acasă (31-69) cu Bega Timişoara a provocat profundă nemulţumire la nivelul conducerii “graţie” (mai mult…)

Citește mai multVictorie la Oradea sau…

„Gala Sportului Judeţean” are loc pe 21 decembrie!

"Gala Sportului Judeţean 2010" va avea loc marţi, 21 decembrie, de la ora 18.00, la restaurantul “Mercur” din Alba Iulia, deşi iniţial s-a vehiculat drept dată de organizare ziua de 17 decembrie sau 18 decembrie. Cu acest prilej vor fi decernate trofeele cuvenite celor mai buni sportivi, antrenori şi conducători de unităţi sportive din judeţul Alba în anul 2010, acţiunea fiind organizată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Alba, în strânsă colaborare cu autorităţile locale şi judeţene. (D.U.)

Citește mai mult„Gala Sportului Judeţean” are loc pe 21 decembrie!

O nouă înfrângere la baschet CSU LPS Alba Iulia – Danzio Timişoara 31-69!

În cadrul etapei cu numărul 13 din Divizia A, seria NV, la baschet feminin, gruparea CSU LPS Alba Iulia a pierdut, sâmbătă seara în sala de sport a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, cu scorul de 31-69 (10-17, 9-21, 6-25, 6-6) meciul disputat în compania celor de la Bega Danzio Timişoara şi au rămas pe antepenultima poziţie a ierarhiei. Pentru gazde au marcat A. Nemeş 8, V. Tămărgeanu 6, L. Voinea 4, S. Grădinaru 3, A. Pop 3, E. Crecan 3, A. Uiuiu 2 şi E. Dincă 2 în vreme ce pentru timişorence au punctat Ancuţa Stoienescu (foto, în galben) 31 (cât toată formaţia albaiuliană la un loc), (mai mult…)

Citește mai multO nouă înfrângere la baschet CSU LPS Alba Iulia – Danzio Timişoara 31-69!

Astăzi, ora 18.00, CSU LPS – Danzio!

CS Universitatea “1 Decembrie 1918″ LPS Alba Iulia va susţine în această seară, cu începere de la ora 18.00, în sala de sport a universităţii albaiuliene, ultimul joc din acest an în faţa propriilor suporteri (n.a. intrarea va fi liberă). Adversară în etapa a 13-a (penultima), Seria NV, din primul eşalon al baschetului feminin îi va fi BCM Bega Danzio Timişoara (locul 4, cu 15 puncte), considerată la începutul stagiunii drept principala contracandidată la calificarea între primele 8 echipe ale ţării. Laura Budean şi (mai mult…)

Citește mai multAstăzi, ora 18.00, CSU LPS – Danzio!