După doi…urmează trei! Sau: „Am jucat și eu la Cupa Sebeșului!”
au trecut deja zece zile, dar emoțiile ediției a doua a Cupei Sebeșului nu s-au terminat, ele vor exista mereu și mereu în inimile noastre și în sufletele participanților. A fost o a 2-a Cupă a Sebeșului mult mai reușită ca prima, din toate punctele de vedere, iar pentru asta mulțumim Primăriei municipului Sebeș, mulțumim CSM Sebeș, mulțumim LPS Sebeș, voluntarilor, celor care ne-au fost aproape si în primul rând copiilor și părinților
dacă la prima ediție am avut un vis, acum putem spune cu toată inima că acel vis începe să devină o tradiție, 20 de echipe și peste 300 de copii pășind pe terenul sintetic de la „Pielarul”, alergând, râzănd, plângând, marcând, ratând și trăind fiecare secundă cu inocența și pasiunea pe care numai fotbalul juvenil îl poate oferi. Pentru câteva zile, Sebeșul nostru a respirat fotbal, mult fotbal din plăcere, juvenil și cu zâmbetul pe buze. Dimineți de vineri, sâmbătă și duminică începute cu emoții, terenuri pline de copii, tribune în care părinții au trăit fiecare fază, antrenori care și-au încurajat echipele și zeci de meciuri care ne-au făcut să înțelegem, încă o dată, cât de frumoasă este această lume a fotbalului de copii.
nici nu contează rezultatele în astfel de turnee, antrenorii LPS, George Aldea și Cosmin Maier, avându-i la dispoziție pe Ianis Rotaru, David Voina, Tiberiu Stănuș, Ianis Miclea, David Andrea, Paul Mihu, Tudor Stănuș, Dacian Țîrlea, Ianis Ghibu, Luca Mihăilă, Daniela Olar, Gabriel Vasiu, Ioachim Cibu, la U12, Ianis Boițan, Daniel Stănuș, Marcus Lupu, Luca Ghibu, Darius Mogan, Denis Jinariu, Daniel Muntiu, Mihai Băcăințan, David Fleșer, Vlad Morariu, Matei Oană, Andrei Lavu, Radu Comșa, Tudor Cubarici, la U11
mulțumim tuturor echipelor care au ales să vină la Sebeș, mulțumim copiilor care ne-au umplut terenurile de energie și bucurie, mulțumim antrenorilor pentru încredere și fair-play, mulțumim părinților pentru susținere și pentru atmosfera extraordinară creată în jurul terenurilor, mulțumim arbitrilor, AJF Alba, CCA Alba, voluntarilor și tuturor celor care au pus umărul la această ediție
deja ne gândim la următoarea ediție, a 3-a, pentru că vrem ca, de la an la an, Cupa Sebeșului să fie mai mare, mai frumoasă și mai importantă.
Vrem ca aici să se întoarcă echipele care au fost alături de noi, vrem să descoperim alte echipe, alți copii, alte povești, vrem ca Sebeșul să devină un reper pe harta fotbalului juvenil din România.
Și poate, peste ani, un copil care astăzi a alergat pe terenurile noastre va privi înapoi și va spune:
„Am jucat și eu la Cupa Sebeșului!” Iar pentru noi, acesta ar fi unul dintre cele mai frumoase trofee (D.U., sursa facebook LPS Sebeș Juniori)
Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul cu modul de utilizare a acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor.