Rezultatele primei etape din Liga Elitelor U16 respectiv U15!

Prima etapă din Liga Elitelor U15 și U16 a adus două partide disputate pentru juniorii CSM Unirea Alba Iulia, ambele împotriva formațiilor similare ale celor de la Rapid București.
La U15, echipa pregătită de Filip Morar a pierdut la limită, scor 3-2. Pentru Unirea au marcat Alin Parastie și Robert Rus. „Am fost foarte aproape de o remiză dar copiii au pierdut la ultima fază! Oricum merită felicitări pentru cum au jucat!” a punctat Mihai Mincă, cel care a fost portar atât la uniriști cât și la rapidiști
Primul 11 al Unirii U15: David Gruița, Dragoș Miclea, David Cândroiu, Dragoș Iepure, David Ignat, Vlad Bărăștean, Eduard Andone, Alin Parastie, Yanis Popescu, Lucas Stoia și Robert Rus.

La U16, formația pregătită de Cristi Mărginean a cedat cu 3-1, golul Unirii fiind înscris de Victor Brate.
Primul 11 al Unirii U16: Darius Vesa, Tudor Opincariu, Andrei Florea, David Balazs, Matei Lupean, Mihai Florinc, Andrei Partenie, Victor Brate, Luca Spulber, David Ampoițan și Luca Cătană.
Două debuturi în Liga Elitelor, două meciuri echilibrate și o experiență importantă pentru generațiile de U15 și U16 ale Unirii.
Continuăm să muncim, să creștem și să construim pentru viitor!
Hai, Unirea! (D.U., facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Lasă un răspuns