Prezent la amicalul de duminică seara de Micești primarul din Baia de Arieș, Marius „Hagi” Dup, ne-a dezvăluit câteva din dorințele sale și ale colegilor din Primăria Baia de Arieș cu privire la dezvoltarea orașului din Apuseni. „De când sunt implicat în tot ceea ce înseamnă administrația locală în orașul nostru, am căutat să fac tot posibilul ca Baia de Arieș să redevină ceea ce a fost odată. Împreună cu colegii mei, ne implicăm în activitatea cultural-sportivă, nu doar în fotbal. Ne dorim să investim în această latură și suntem deschiși oricărei colaborări care poate ajuta comunitatea. Suntem într-o colaborare foarte bună cu Liceul Dr. Lazăr Chirilă din oraș și vrem să investim cu energie în toate proiectele implementate. Pentru mine comunitatea este exact că și familia mea și le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și sprijin!” a punctat edilul. DOAMNE AJUTĂ! (D.U., foto N.P.)

