Amical de ianuar’ pe Pielarul din Sebeș! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

🤍💙 leii de U19 au disputat în această seară primul joc de verificare al acestui an în compania formației de seniori a celor de la AFC Micești, întâlnire ce a avut loc în nocturnă, pe „Pielarul” 🦁🦁🦁
🤍💙 a fost un test util pentru noi, exact așa cum trebuie să fie în această perioadă, după antrenamentele grele, după zilele reci în care s-a muncit mult și s-a vorbit puțin. Astăzi nu a fost despre rezultat, chiar dacă am câștigat clar, ci despre efort, despre relații de joc, despre reacții, despre caracter. Au fost momente bune, au fost și momente care ne arată clar unde mai avem de lucrat. Antrenorul nostru, Doru Oancea, a folosit formula Crețu – Davel, An. Ursu, Vintilă, Moise – Ghitan, M. Cristea, Rădac, Cl. Lăncrănjan, Todea – E. Vlad, după pauză mai fiind folosiți Similie, Ganga, Istrate, Alisie, Al. Ursu și Zdroba, absentând de la acest meci, din diferite motive, Dragosin, Moș, Cosma, Nicola, P. Lăncrănjan și T. Crișan 🦁💪🔝⚽️
🤍💙 în vederea pregătirii importantului meci de Cupă, de la Giroda, de pe 8 martie, leii de U19 vor disputa o nouă partidă amicală săptămâna viitoare, marți cu Dacia Oraștie, în timp ce grupa de U17, pregătită de Paul Pacurar, va întâlni în primul joc de verificare al iernii pe CFR Cluj, meci programat miercuri, pe teren propriu 💯🏟👍 (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Gruparea din Superliga AJF Alba, AFC MICEȘTI (antrenor George Aldea- a fost și arbitrul jocului) a jucat cu N. Cristea – Seb. Daisa, Cr. Ludoșan, AL. Giurcă, A. Olălău, C. Olălău, I. Ruscă, Al. Tudosă, D. Rațiu, R. Mihălțan, A. Bumbu (Al. Manoilă – Seb. Daisa, Cr. Ludoșan, An. Enceanu, M. Drăghici, M. Cristea, Laurențiu, Iul. Herepean, S. Vârtei, C. „Corco” Maxim). Un meci de pregătire bun, rezultatul final a fost insignifiant de altfel!, o mișcare faină pe un teren bun, o nocturnă la fel, și un 2026 care debutează cu SPERANȚE MARI pentru ambele combatante! BAFTĂ, AMÂNDURORA! SCUZE pentru calitatea pozelor, dar cum iarna nu-i ca…vara, la fel nici „sara” nu-i ca…zua! (Dan UDREA) GALERIE FOTO

Lasă un răspuns