Din drumul unui campion rămâne lumii exemplul de credinţă, capacitatea de a depăşi limitele și uneori bucuria de a fi folosit timpul cu folos. Santa Susana, Spania, a reprezentat pentru mine confirmarea faptului că sunt îngaleria selectă a celor mai buni sportivi din lume. În top 6 mai exact. Campionatul Mondial a fost un nou prilej de a vedea că fiecare moment de glorie este urmarea luminoasă a unui parcurs în care cădem și ne ridicăm pentru a fi mai buni decât am fost ieri. Am crezut acolo unde alții s-au îndoit, am mers înainte acolo unde alții s-au oprit, m-am rugat acolo unde alții au deznădăjduit. Am reuşit pentru România și pentru toți cei care cred cu adevărat că nimic nu este imposibil. Mulțumesc tuturor pentru susținere, antrenorului meu Călin Brehaita , familiei mele, soţului meu Emil, Federatia Română de Culturism și Fitness , domnului Președinte Gabriel Toncean, Clubului Sportiv Unirea Alba lulia, domnului Director executiv Corneliu Muresan și tuturor celor care au crezut în mine! 

a transmis pe pagina personală de facebook Mihaela-Nicoleta Dehelean-Mih. FELICITĂRI PENTRU CĂ LE MERIȚI CU ADEVĂRAT! (D.U.)

