11 medalii cucerite de karatiștii Metalurgistului Cugir în Polonia! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

🥋 Cupa și Campionatul Mondial de Karate SKDUN, s-a desfășurat în Polonia, în perioada 24-26.10.2025, Sala Sporturilor „Nowak-Mosty Będzin Arena”, din orașul Bedzin (Polonia). La competiție au participat peste 1000 de sportivi din întreaga lume, reprezentând 27 de țări de pe 5 continente.
🥋🔵🔴 Secția de Karate din cadrul clubului Metalurgistul Cugir a fost prezentă cu un număr de 7 sportivi, cu rezultate de excepție obținute anul acesta în competițiile interne, care s-au pregătit din greu sub îndrumarea lui sensei (7Dan) Vasile Pricob, alăturându-se echipei naționale de karate SKDUN, coordonată de către shihan Aurel Pătru și sensei Circiu Sorin.
Este cel de-al șaptelea Campionat Mondial, European, Cupă Mondială sau Europeană, la care participă sportivii secției de karate de la Metalurgistul Cugir. Un concurs greu, solicitant, cu multe emoții, iar la final, karatiștii cugireni s-au întors acasă cu 11 medalii cucerite la Cupa Mondială, dintre care 3 AUR , 2 ARGINT și 6 BRONZ.
Rezultatele obținute la Campionatul Mondial și Cupa Mondială de Karate SKDUN, sunt următoarele:

Campionatul Mondial:

👉 Sensei Vasile Pricob
locul 3 kata individual veterani
locul 3 kumite ippon shobu
Cupa Mondială
👉 Rotaru Iannis
locul 1jiyu kumite juniori
locul 1 kihon ippon kumite
👉Turlea Alejandro
locul 2 kata individual kadeti –
locul 3 sambon kumite cadeti – juniori
locul 3 kihon ippon kumite cadeți – juniori
👉 Fodor Antonia
locul 1 sambon kihon kumite minicadeți
locul 2 kata individual minicadeți
locul 3 kihon ippon kumite minicadeti
👉 Truta Ștefania
locul 3 kata duo feminin minicadeti
Din lotul Metalurgistului, au mai făcut parte și au participat: Pop Lichtenstein Paul și Ispas Alexandru.
🎤 „A fost o competiție de înalt nivel tehnic, la care au participat peste 1000 de sportivi de pe 5 continente.
Sportivii noștri s-au pregătit în sală, de luni până sâmbătă, cu stagii de pregătire în România, alături de lotul național.
Din punctul meu de vedere, karatele este un sport în care trebuie să fie în permanență echilibru mental, în care sportivii mei au dat dovadă de caracter, profesionalism și pregătire de înaltă calitate, iar în acest sens vorbesc rezultatele: 11 medalii.
Am întâlnit adversari puternici, cu valori egale (cei mai buni la categoriile lor), sportivi din țări cu tradiție în sportul artelor marțiale.
Eu ca și antrenor, sunt mulțumit că am participat la 2 probe, unde am obținut 2 medalii de bronz.
Mulțumim Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir și părinților care ne-au fost alături, tuturor le aducem mulțumiri pentru sprijinul și aportul acordat”, a declarat prin intermediul paginii noastre de Facebook, antrenorul secției de karate, Sensei (7Dan) Vasile Pricob. Conducerea clubului Metalurgistul Cugir transmite felicitări sportivilor pentru rezultatele obținute, și mult succes la competițiile viitoare! (sursa facebook Fan Metalurgistul)
GALERIE FOTO

Lasă un răspuns