CSM Unirea Alba Iulia, campioana României, a realizat 4 victorii la primul turneu al Danube Cup, la polo feminin, în Bečej (Serbia). Uniristele pregătite de Viorel Rus și Ovidiu Pocol au obținut, în ordine, rezultatele: 18-2 cu Palilula, 22-2 cu ASV Wien, 8-17 cu Uni-Győr, 13-3 cu Partizan Belgrad și 14-2 cu Steaua Roșie Belgrad. Alături de cele trei echipe din Serbia, Steaua Roșie Belgrad, Partizan Belgrad și Palilula, la Liga Dunării din acest sezon s-au înscris Uni-Győr GYVSE din Ungaria, ASV Wien din Austria și CSM Unirea Alba Iulia din România. Primul turneu a avut loc la Bečej, urmează turneul de la Szentes (Ungaria) (în februarie anul viitor), iar turneul final va avea loc în mai 2026. După primul turneu, clasamentul este următorul: 1. Uni-Győr 15 p (111-22), 2. CSM Unirea Alba Iulia 12 p (75-26), 3. Palilula 8 (47-74), 4. Steaua Roșie 5 (35-59), 5. Partizan Belgrad 4 (42-65), 5. ASV Wien 1 (35-99).
În luna noiembrie, la Alba Iulia, se dispută o grupă de calificare în Conference Cup, a treia competiție continentală ca importanță. Luna trecută, CSM Unirea Alba Iulia a câștigat, la Focșani, pentru a doua oară consecutiv, Cupa României. (D.U., facebook Danube Cup)



