Mai sunt doar câteva zile până când va începe noul sezon al Ligii a 3-a, 2025/26! În prima etapă, toate meciurile seriei a 7-a se vor desfășura sâmbătă 30 august cu începere de la ora 18.00. Implicit, meciul de acasă al Unirii împotriva celor de la Metalurgistul Cugir. La fel se va întâmpla și în seria a 8-a, pe care vom sta cu un ochi, din motive de împerechere în playoff.
În luna septembrie se va schimba ora de joc, aceasta fiind 17.00 iar Unirea va schimba și ziua disputării meciurilor de acasă, alegând ziua de vineri. Unirea va disputa în luna septembrie 5 meciuri, 3 acasă și 2 în deplasare, aceasta din cauza etapei a 5- a, singura intermediară de pe parcursul întregului sezon. În rest, se va juca fără întrerupere, doar în weekend-uri. Etapa intermediară ne prinde bine, cu o deplasare scurtă la Șugag, intre 2 jocuri acasă. De fapt, între 3 meciuri acasă, deoarece alb negrii vor avea 2 partide consecutive acasă în etapele 3 si 4. O programare de început avantajoasă care, în cazul unor scoruri favorabile, poate crea Unirii oportunitatea de a face un pas în față în clasament încă din start! Meciurile vor fi; et.2: Progresul Pecica (d), et.3: Viitorul Arad (a), et.4: Unirea DMO (a), et.5 intermediară: Hidro Mecanica Șugag (d), et.6: Timișul Șag (a).În luna octombrie, ora de disputare a partidelor va fi coborâtă la 15.00 iar Unirea va reveni la disputarea meciurilor de acasă în ziua de sâmbătă. Vom alterna 4 partide în deplasare si acasă astfel: et.7: CIL Blaj (d), et.8: Unirea Sântana (a), et.9: Universitar Alba Iulia (d) și vom încheia acasă cu primul derby al seriei, în data de 25 octombrie, împotriva celor de la Știința Poli Timișoara (noua denumire începând cu acest sezon).
În luna noiembrie, de la ora 14.00 vom juca ultima etapă din tur, pe data de 1 noiembrie, în deplasare la Ghiroda și Giarmata Vii. Asta dacă nu cumva ghirodanii vor alege să își dispute meciurile de acasă vinerea, caz în care vom juca în ultima zi a lunii octombrie de la ora 15.00. Din retur se vor mai juca în acest an încă 6 etape, respectiv până la et.17 inclusiv. În consecință, celelalte 4 meciuri de campionat din luna noiembrie vor fi: et.12: Metalurgistul Cugir (d), et.13: Progresul Pecica (a), et.14: Viitorul Arad (d) și et.15: Unirea DMO (d). O lună foarte grea cu 4 meciuri în deplasare și doar 1 acasă!
În luna decembrie, tot de la ora 14.00 se vor mai juca două partide din acest campionat: et.16: Hidro Mecanica Șugag (a) în data de 6 decembrie și et.17: Timișul Șag (d) în data de 12/13 decembrie.
Pentru anul 2026 vor mai rămâne 5 etape din sezonul regular: et.18: CIL Blaj (a) în data de 28 februarie, et.19: Unirea Sântana (d), et.20: Universitar Alba Iulia (a), et.21: Știința Poli Timișoara (d) în data de 20/21 martie și et.22: Ghiroda și Giarmata Vii în data de 28 martie. Imediat, în data de 4 aprilie 2026 vor începe cele 8 meciuri de playoff, ultimul meci având loc în data de 23 mai 2026, cu mențiunea în etapa a doua din playoff toate echipele vor juca vineri, 10 aprilie, deoarece în duminica din 12 aprilie va fi Paștele. (sursa facebook Doar Unirea, CSM Unirea Alba Iulia FanPage)

