Voleibalistul ocnamureșean Florian „Bela” Bartha nu a uitat de unde a plecat spre performanță! (GALERIE FOTO)

După meciul de la Brașov din cupele europene, italienii de la Trentino s-a impus la Brașov, miercuri seară, în disputa cu Corona cu scorul de 3-1 (21-25, 25-17, 25-21, 25-23), Florian „Bela” Bartha (foto rândul de sus cu numărul 22) a venit emoționat și s-a întâlnit cu băieții echipei de minivolei din Ocna Mureș, supranumiți „Leii din Salinae”-VEZI FOTO ÎN GALERIE!, conduși de fostul lui antrenor Lucian Victoratos. A făcut poze cu toți băieții, a dat autografe și-a invitat o parte dintre coechipieri să vină să-i cunoască pe micii voleibaliști. Un moment plin de emoție trăit la maxim de băieții din Ocna Mureș, care cu siguranță își vor aduce întotdeauna aminte de această întâlnire. Iar pe mine acest moment m-a dus cu gândul la o poezie citită în urmă cu ceva timp: “Secretul succesului este să muncești din greu, sa ai încredere în tine, credință în Dumnezeu. Să nu-i uiţi niciodată pe cei care te-au ajutat, și mai presus de toate, să nu uiți niciodată de unde ai plecat! Respect maxim și baftă multă Florian Bartha! Mulțumiri părinților care au însoțit echipa la Brașov și domnului Marius Bîcu – cei care au făcut posibilă această întâlnire!” a punctat pe facebook Marius Stîncel, la rândul său un adevărat ambasador al sportului din Ocne.De remarcat și faptul că Florian „Bela” Bartha a reușit, de curând, un joc formidabil în derby-ul campionatului din Italia. Trentino, echipa la care ocnamureșeanul evolueză și este campioana en-titre a Europei, a învins în deplasare cu 3-2 pe Perugia, echipă care avea 15 meciuri câștigate din tot atâtea partide! Trentino s-a impus cu scorul de 3-2 (20-25, 25-20, 18-25, 25-21, 24-22), revenind de la 0-1 și 1-2, după un meci dramatic și epuizant, care a durat două ore și 49 de minute. Ultimul set a fost cel mai lung, disputat timp de 40 de minute, Trentino salvând 10 mingi de meci. La finalul jocului respectiv „Bela” a fost declarat MVP-ul partidei. (D.U., sursa foto facebook)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns