Astăzi, Volei Alba Blaj – CSM Targoviste, meciul etapei în DA1 volei feminin! Din păcate…înfrângere!

Luni, 30 octombrie, de la ora 16:00, în Alba Blaj Arena, CSM Volei Alba Blaj va primi vizita echipei CSM Târgoviște, în meciul etapei a patra din campionatul feminin de volei. Cele două formații sunt singurele neînvinse în actuala ediție a campionatului. O enigmă până cu câteva zile înaintea startului sezonului, în ceea ce privește lotul de jucătoare și stafful tehnic, CSM Târgoviște vine la Blaj din postura echipei care a infirmat calculele specialiștilor, vicecampioana României câștigând toate cele trei meciuri disputate până acum, două victorii fiind obținute împotriva unor echipe candidate la primele locuri: 3-2 la Lugoj și 3-0 acasă, clar, contra Rapidului. CSM Târgoviște este pregătită în acest sezon de Branko Gajić, în lotul echipei din Dâmbovița aflându-se două campioane cu Volei Alba Blaj în sezonul trecut: centrul Georgiana Faleș și liberoul Andreea Ispas. Cu punctaj maxim în campionat, dar și cu calificarea asigurată în grupele Ligii Campionilor, Volei Alba Blaj își propune o nouă victorie care să o distanțeze în fruntea clasamentului, într-un debut de sezon în care contracandidatele au pierdut puncte prețioase până acum. „Am avut un turneu de calificare în Liga Campionilor greu, iar acesta și-a pus amprenta pe starea de oboseală în rândul echipei, dar avem o formație tânără, care se recuperează mai ușor. Va fi un meci dificil luni, contra CSM Târgoviște, însă și cu ajutorul suporterilor, sper să trecem cu bine și acest test”, a declarat Stevan Ljubičic, antrenorul principal al campioanei României. Partida va fi transmisă în direct de TVR 3. Noi vă așteptăm la sală, pentru a încuraja campioana României! Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete Alba Blaj Arena și de pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj Partida s-a terminat cu scorul de 2-3 (15-25, 27-25, 22-25, 25-18, 13-15). (sursa facebook Volei Alba Blaj)

Lasă un răspuns