
Prima Cupă Mondială organizată în țările arabe este pe cale să înceapă, iar suporterii din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare noutățile pe care le va propune acest turneu final. Cele 32 de echipe calificate vor avea parte de o competiție desfășurată într-o perioadă neobișnuită și în condiții diferite, ceea ce va face deliciul microbiștilor. Mai jos vom prezenta 7 lucruri interesante despre Cupa Mondială din Qatar.
1. Principala favorită nu este din Europa
Brazilia (cotă 5.00) este principala favorită la câștigarea Cupei Mondiale din Qatar, fiind urmată de campioana în exercițiu, Franța (cotă 6.50) și de Anglia (cotă 7.00). Argentina (cotă 8.00) lui Messi este următoarea pe listă, iar Spania (9.00) este ultima echipă cotate cu șanse reale la cucerirea trofeului. Amatorii de pariuri pot obține fonduri suplimentare folosind un cod bonus Casa Pariurilor, care va include promoții pentru partidele turneul final.
2. Stadioanele sunt dotate cu aer condiționat
Inițial, FIFA stabilise ca turneul final din 2022 să se desfășoare pe parcursul verii, așa cum se întâmplă în mod tradițional, iar oficialii din Qatar au garantat că vor crea condiții propice pentru fotbaliști și pentru spectatori. Prin urmare, chiar dacă turneul final a fost mutat către sfârșitul anului, toata arenele din Qatar care vor găzdui meciuri la Campionatul Mondial sunt dotate cu aer condiționat centralizat.
3. Cea mai scumpă Cupă Mondială
Unul dintre cele mai discutate aspecte legate de Cupa Mondială FIFA 2022 este faptul că Qatar va găzdui cea mai scumpă ediție a Cupei Mondiale din toate timpurile. Acest lucru se datorează faptului că, fotbalul nu este foarte popular în țara gazdă, iar statul a construit stadioane, străzi, hoteluri și altele, special pentru organizarea acestui turneu final. Se estimează că infrastructura a costat peste 220 de miliarde de dolari.

4. Prima Cupă Mondială fără Regina Elisabeta a II-a
Viitoarea ediție a Cupei Mondiale FIFA din Qatar va fi prima cupă mondială fără Regina Elisabeta a II-a. Maiestatea sa s-a născut în 1926, iar FIFA a început să organizeze Cupa Mondială în anul 1930. Regina a avut o strânsă legătură cu Cupa Mondială FIFA, fiind prezentă la multe ediții. Pentru prima dată, a participat la un turneu final în 1966, an în care Anglia a și câștigat competiția.
5. Prima țară gazdă care debutează la Cupa Mondială
Văzând creșterea popularității fotbalului în țară, Qatar a înființat o federație fotbalistică în anul 1960 și a devenit membru FIFA trei ani mai târziu. De atunci, Qatar a încercat să se califice la Cupa Mondială FIFA, însă fără succes. Prima reprezentativă a Qatarului a fost destul de aproape în 1990, când a ajuns în finala preliminariilor AFC, dar în cele din urmă a eșuat! Așadar, Qatar va fi prima țară gazdă care debutează la Cupa Mondială după ce a fost calificată din oficiu.
6. Cea mai scurtă Cupă Mondială din istorie
Cupa Mondială se organizează în mod normal între iunie și iuie, atunci când cluburile sunt în vacanță, însă din cauza căldurilor excesive care pot fi înregistrate în Qatar în acea perioadă, FIFA a mutat competiția în noiembrie-decembrie. Din acest motiv, turneul se va desfășura pe parcursul a doar 29 de zile, cu două mai puțin decât cea mai scurtă ediție de până acum. Chiar și așa, CM 2022 a dat peste cap competițiile inter-cluburi, iar fotbaliștii convocați la turneul final vor avea parte de un sezon extrem de solicitant.
7. Număr record de turiști
Specialiștii estimează că la Cupa Mondială din 2022 se va înregistra un număr record de turiști. Se așteaptă ca peste 1,5 milioane de turiști din întreaga lume să intre în Qatar pe parcursul Cupei Mondiale FIFA, în condițiile în care aeroportul din Doha va gestiona peste 1.600 de zboruri pe zi. Unul dintre motive este că poziția geografică a Qatarului este foarte accesibilă pentru multe țări, iar viza se obține relativ ușor.

