
Cele 18 echipe din Superliga au loturi evaluate la 212 milioane de euro de nemții de la Transfermarkt, specializați în cotele de piață ale fotbaliștilor. Echipa care stă cel mai bine este FCSB, cu o cotă de piață de 35.8 milioane de euro, urmată de CFR Cluj (29.1 milioane euro) și Universitatea Craiova (18.9 milioane de euro).
Cele trei echipe sunt, de altfel, mereu implicate în cursa pentru trofeul primului eșalon fotbalistic din România. Ce-i drept, lupta în ultimii cinci ani a fost tranșată mereu în favoarea celor de la CFR Cluj, care au câștigat de fiecare dată titlul.
Conform cotelor afișate de agențiile care oferă pariuri sportive fotbal , CFR Cluj este mare favorită la câștigarea titlului și în acest sezon de Superliga. Astfel, echipa lui Dan Petrescu are cota 2.00 pentru al șaselea titlu la rând, mai mică decât la startul sezonului. FCSB este a doua favorită, cu cota 6.00, iar Universitatea Craiova are cota 8.00. Două dintre revelațiile acestui sezon, Rapid și Farul, completează lista cu favorite. Echipa lui Adrian Mutu are cota 10.00, iar liderul Farul are cota 12.00.
Echipele cu cele mai valoroase loturi din Superliga:
FCSB – 35.8 milioane de euro
Echipa FCSB are cel mai valoros lot din Superliga potrivit evaluărilor făcute de Transfermarkt. Media este de 1.05 milioane de euro pentru fiecare jucător din lot. Roș-albaștrii au 26 de jucători români și 8 străini, iar media de vârstă este 24.5 milioane de euro. Chiar dacă l-a pierdut în vară pe Florin Tănase, FCSB compensează prin Darius Olaru – considerat cel mai valoros jucător din România, cu o evaluare la 5.5 milioane de euro. El este urmat de Octavian Popescu (4 milioane de euro) și căpitanul Florinel Coman (3 milioane de euro). Andrei Cordea și David Miculescu sunt în creștere și sunt evaluați la 1.5 milioane de euro.
CFR Cluj – 29.1 milioane de euro
Gruparea din Gruia are un lot format din 36 de jucători, dintre care 19 sunt străini. Campioana este echipa cu cel mai mare număr de jucători străini din toată liga României. Conform Transfermarkt, media este de 810 mii de euro pentru fiecare jucător din lot. Fundașul central Andrei Burcă este jucătorul cu cea mai bună cotă de piață, fiind evaluat la 4 milioane de euro. El este urmat de fundașul dreapta Cristian Manea (2.7 milioane de euro) și de Gabriel Debeljuh (2.2 milioane de euro), cu mențiunea că atacantul croat este accidentat. Claudiu Petrila, un tânăr în ascensiune, este evaluat în prezent la 1.7 milioane de euro.
Universitatea Craiova – 18.9 milioane de euro
Oltenii sunt pe locul trei în acest top, însă lotul lor este și mai subțire decât cel al lui FCSB și CFR Cluj. Oltenii au 29 de jucători, în timp ce FCSB are cu cinci mai mulți, iar CFR Cluj cu șapte. Media pentru fiecare jucător de la Universitatea Craiova este 652 de mii de euro. De asemenea, oltenii au și cel mai vârstnic lot din campionatul României, media fiind de 27.3 ani. Jucătorul cu cea mai bună cotă este internaționalul Andrei Ivan, evaluat la 2 milioane de euro. El este urmat de căpitanul Nicușor Bancu, a cărui cotă de piață este de 1.7 milioane de euro, în timp ce bosniacul Elvir Koljic e evaluat la 1.4 milioane de euro, dar cota sa este în scădere.
Rapid – 17.5 milioane de euro
Echipa antrenată de Adrian Mutu a făcut transferuri importante în vară, astfel că și cota de pe Transfermarkt a crescut considerabil. Media pentru fiecare jucător este de 584 de mii de euro. Cel mai bine stă portarul Horațiu Moldovan, care a avut o ascensiune importantă în ultimul an și a ajuns inclusiv la echipa națională a României. El este evaluat la 1.5 milioane de euro și întrece doi dintre jucătorii transferați în vară, Andrei Ciobanu și Alexandru Mățan, ambii evaluați la 1.3 milioane de euro. Cei doi nu au reușit însă să impresioneze de la transferul la Rapid.
Sepsi OSK – 13.2 milioane de euro
O altă echipă care a fost foarte activă pe piața transferurilor în vară și care își propune o prezență în play-off în acest sezon. Sepsi are o medie de 414 mii de euro pentru fiecare jucător și are una dintre cele mai tinere medii de vârstă: 25.1 ani. Cel mai valoros jucător este portarul Roland Niczuly, evaluat la 1.4 milioane de euro. El este urmat de mijlocașul Ion Gheorghe, cu 1.3 milioane de euro, și de mijlocașul Marius Ștefănescu, evaluat la 900 de mii de euro.
Evaluările celorlalte echipe din Superliga 2022/2023
- Farul – 12.1 milioane euro
- FC Voluntari – 10.3 milioane euro
- U Craiova 1948 – 9.6 milioane euro
- UTA Arad – 9.6 milioane euro
- U Cluj – 9.3 milioane euro
- FC Argeș – 9.1 milioane euro
- Petrolul – 8.8 milioane euro
- FC Botoșani – 8.5 milioane euro
- Chindia – 7.7 milioane euro
- Hermannstadt – 6.6 milioane euro
- CS Mioveni – 6.2 milioane euro
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

