Uniriștii (juniori U19) pas mare spre calificarea în faza turneelor semifinale după 3-0 cu Viitorul 2002 Târnăveni!

Gruparea din Cetatea Marii Uniri s-a impus în jocul tur de pe Cetate cu scorul de 3-0 goluri marcate de Andrei Moldovan (61), Erik Harangozo (65 din 11 metri) și Marius Sebaș (85) și a luat o opțiune serioasă pentru accederea în faza următoare a competiției juvenile. Cu toate că nu au făcut un joc foarte bun în primul mitan, elevii lui Robi Scioe au “schimbat placa” în mitanul secund și pe lângă cele trei goluri marcate au mai ratat o sumedenie de oportunități de a realiza un scor fluviu. FELICITĂRI și BAFTĂ pentru returul care este programat vineri, 10 iunie de la ora 18.00, la Iernut. Au evoluat următoarele formații:

Unirea: 98 Nicolae Itu – 6. Emiluț Jurj, 4. Alexandru Pascu, 14. Darius Oneț, 23. Cătălin Banienschi, 77. Mihai Cristea, 8. Marius Sebaș, 7. Erik Harangozo, 19. Andrei Moldovan, 99. Mihai Dăscălescu jr. (cpt.), 9. Ovidiu Căldărar (27. Alexandru Capătă, 29. David Vasile, 16. Luca Ghioancă – născut 2009). Antrenor Robi Sicoe.

Viitorul: 1. Daniel Dragne – 2. Valentin Spiridon, 5. Marian Szabo, 4. Daniel Istina, 6. Daniel Prodan (cpt.), 7. Călin Varga, 8. Alin Varga, 3. Alin Sincu, 11. Ronaldo Tiuț, 10. Lucian Ștef, 9. Alexandru Tompi (14. Andrei Nemeti, 13. Zoltan Bereș, 16. Roberto Comșa). Antrenor Florin Cherteș și Călin Maslincă. (D.U., foto N.P.) GALERIE FOTO

 

 

Lasă un răspuns