Blajul salută echipa națională!

Echipa națională de volei feminin a României a fost prezentă la Blaj, pentru a promova turneul final al Campionatului European de volei feminin, competiție la care țara noastră este co-organizatoare. Cu această ocazie, a fost prezentat și trofeul Campionatului European de volei feminin, ce va oferit naționalei care va câștiga finala Campionatului European, ce se va desfășura în 4 septembrie, la Belgrad.

Sute de iubitori de sport au ținuți să fie prezenți la întâlnirea cu voleibalistele naționalei României, într-o atmosferă frumoasă, începută la Palatul Cultural și continuată în Piața 1848, unde doritorii s-au putut fotografia cu trofeul și au avut ocazia de a lua autografe de la componentele echipei naționale.

Municipiul Blaj este unul dintre cele trei orașe din România în care este prezentat trofeul Campionatului European de volei feminin și în care echipa națională desfășoară campania de promovare a turneului final al Campionatului European de volei feminin. După acțiunile de la Cluj-Napoca și Blaj, echipa națională și trofeul Campionatului European s-a aflat și la București, marți, 20 iulie, de la ora 17:00, la Sun Plaza.Turneul final al Campionatului European de volei feminin se va desfășura, în perioada 18 august – 4 septembrie 2021, în România (Cluj-Napoca), Serbia (Belgrad), Croaţia (Zadar) şi Bulgaria (Plovdiv). În perioada 18-25 august 2021, la Cluj-Napoca se vor disputa meciurile grupei D. România va întâlni, în ordine, următoarele echipe naționale: Turcia, Suedia, Țările de Jos (Olanda), Finlanda și Ucraina. Primele patru clasate în grupă se vor califica în optimile de finală.

Onorați pentru vizita de astăzi, dorim mult succes naționalei feminine de volei la turneul final al Campionatului European de volei feminin! Hai România! (facebook Volei Alba Blaj)

Lasă un răspuns