Attila Cseke, Ministrul Dezvoltării a vizitat (și) Stadionul Victoria-Cetate din Alba Iulia!

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a fost prezent, astăzi, la Alba Iulia iar după întâlnirea de la Instituția Prefectului Alba, alături de alți primari din județ, unde s-a discutat despre investițiile care vor putea fi făcute prin PNDL și PNRR, Primarul Municipiului Alba Iulia-Gabi Pleșa, Ministru Dezvoltării- Atilla Cseke, Prefectul de Alba-Nicu Albu și Viceprimarul Municipiului Alba Iulia-Marius Filimon (FOTO de la stânga la dreapta) au fost prezenți și la arena din Cetatea Marii Uniri. „Stadionul Unirea și Palatul Principilor, obiective de interes pe care vrem să le modernizăm, și o să îi prezentăm planurile administrației pentru parcările supra-etajate, eficientizarea termică a locuințelor și alte proiecte importante pentru comunitatea noastră, investiții care pot fi finanțate prin fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării. Alături de bugetul local și fondurile europene, finanțările venite din partea Ministerului Dezvoltării sunt o sursă financiară importantă pentru orice oraș. Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării putem realiza investiții absolut necesare pentru Alba Iulia, chiar și investiții realizate cu ajutorul fondurilor europene și cofinanțate de către Guvernul României” a fost mesajul transmis de primarul Gabi Pleșa pe o rețea de socializare. Să fie într-un ceas bun! (D.U.)

Lasă un răspuns