Bună ziua, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoși și cu dor de fotbal!

În primul rând aș dori să vă informez că în data de 20 mai 2021, a fost aprobat noul protocol medical pentru desfășurarea Competițiilor, iar cele mai importante aspecte sunt că PERSOANELE VACCINATE NU VOR MAI FI TESTATE ȘI CĂ FANII REVIN PE STADIOANE, DEOCAMDATĂ ÎN PROCENT DE 25%. În ședința de comitet executiv a FRF, ce a avut loc ieri 24 mai, s-a hotărât că termenul limită de transmitere a reprezentantei AJF Alba la ediția Cupei României este 20 iulie 2021!

– faza I a Cupei României, în care va participa câștigătoarea județului Alba, cu o reprezentantă a Ligii a III-a, va avea loc în 28 iulie 2021 (Miercuri).Astfel, începând cu data de 25 mai, până în 3 iunie (Joi), au loc înscrieri pentru a participa în CUPA României! Jocurile vor avea loc în în weekend, iar formatul îl vom stabili împreună cu echipele participante la ședința ce va avea loc în 4 iunie (Vineri) la sediul AJF Alba. Data de începere a competiției ne dorim să fie 12-13 iunie 2021.

Probabil se va aborda un format cu grupe, pentru a avea fiecare club cel puțin 2-3 jocuri, grupe din care se vor califica 1-2 echipe din fiecare grupă, în faza următoare.

Pentru a putea participa la această competiție, juniorii trebuie să aibă vârsta minimă împlinită de 14 ani.

Toți jucătorii și personalul clubului, trebuie să respecte protocolul medical de mai sus! Este foarte posibil ca începând din luna iunie, să aibă loc noi relaxări, iar protocolul să fie modificat.

Referitor la EDIȚIA 2021-2022, vă rugăm să ne informați în ce competiții doriți să vă înscrieți, până cel târziu în data de 14 iunie, pentru a putea organiza din timp ședințele de lucru și a avea timp și cluburile de pregătire. În principiu ne-am dori să începem noul sezon mai devreme ca în anii anteriori pandemiei, adică începutul lunii August Cupa României ediția următoare (2-3 faze eliminatorii), iar copiii și juniorii cel târziu jumătatea lunii august. În final, vă încurajăm să vă vaccinați, pentru a putea reveni la o viață normală, iar în acest scop, vă informăm că AJF Alba, prin președintele Cristian Petropulos, a luat legătura cu directorul DSP Alba – Alexandru Sinea și am primit sprijinul acestora, astfel:

– Cluburile prin președintele sau un reprezentant delegat de acesta, vor întocmi o listă cu persoanele care doresc vaccinarea (Nume, prenume, localitatea de domiciliu), iar DSP Alba se va deplasa cu un centru de vaccinare mobil, în zona respectivă. Persoanele care vor solicita vaccinarea pot fi jucători, membri ai familiei acestora, spectatori care vor dori să asiste la jocuri, staff tehnic, sau orice alte persoane care nu au avut posibilitatea să se vaccineze până acum și doresc să revenim la normal cât mai repede posibil. Pentru mai multe informații, nu ezitați să mă contactați: 0741 046 153 – Mihai Țîra. (Comunicat de presă, AJF Alba)

Lasă un răspuns