Primarul Gabi Pleșa anunță INVESTIȚII în sportul din Alba Iulia!

Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabi Pleșa, a anunțat, printr-o postare publicată în mediul online, susținerea sa față de sportul din Alba Iulia.
„Susținem sportul albaiulian!
• Sprijinim înființarea unei noi secții de tenis la Alba Iulia
• Fotbalul albaiulian trebuie să revină acolo unde îi este locul
• Fiecare secție sportivă a CS Unirea Alba Iulia
Cei mai buni ambasadori ai unui oraș sunt sportivii. Însă dincolo de aceasta, copiii noștri trebuie să aibă toate premisele pentru a se dezvolta armonios, iar performanța trebuie nu doar premiată, ci mai ales sprijinită de o administrație locală responsabilă. Și asta vom face de acum înainte!
Astfel, în acest an am alocat 200.000 de lei pentru echipa de fotbal a FC Unirea Alba Iulia, echipă a cărei revenire ne-ar bucura atât pe noi, cât și pe microbiștii albaiulieni. Vremurile de altădată nu se vor întoarce, însă putem avea noi rezultate și avem datoria să investim în viitoarele generații.
La fel, poate una dintre disciplinele sportive emblemă ale municipiului Alba Iulia este rugby-ul, pentru care am alocat deja 300.000 de lei.
Pentru susținerea Clubului Sportiv Municipal am stabilit în buget suma de 2,8 milioane de lei, prin care să venim în sprijinul sportivilor noștri. Apreciem fiecare sportiv albaiulian, indiferent de disciplina pe care și-a ales-o și în care avem convingerea că poate deveni cel mai bun! Vom sprijini constant toate secțiile existente: atletism, haltere, judo, box, powerlifting, culturism, tenis de masă, orientare.
De asemenea, am început discuțiile cu doamna Miriam Bulgaru, locul 347 WTA, pentru înființarea unei secții de tenis în cadrul CSM, disciplină sportivă pentru care avem tot mai multe solicitări în ultima perioadă.”, a fost postarea primarului Gabi Pleșa. DOAMNE AJUTĂ! (D.U.)

Lasă un răspuns

Închideți meniul