S-a reunit și „Soda dragă”! 21 de jucători au bifat prima ședință de pregătire!

Joi, 21 ianuarie 2021, este data în care am reluat pregătirile pentru cea de-a doua parte a sezonului Ligii a 3-a!
⚽ 21 de jucători au răspuns prezent la prima acțiune din acest an, printre care și noile transferuri ale echipei – Răzvan Frențiu, Claudiu Haiduc, Alecu Cioară (toți Industria Galda) și George Goronea!
Totodată, sub comanda lui Gabi Cotoară, timp de minimum două săptămâni, se vor pregăti și alți jucători, care ar putea sa devină „alb-albaștri”.
În perioada următoare va avea loc reacomodarea la efort și pregătire fizică, după care vom lucra pe aspecte tehnico-tactice.
? Iată ce a declarat Gabriel Cotoară, antrenorul principal al echipei la reluarea pregătirilor:
„Am avut o primă parte de sezon, pe care doresc cât mai repede să o uităm cu toții. Fiecare meci pe care îl vom avea, reprezintă o finală! Vrem sa ne pregătim cât mai bine și să dăm maximum in retur pentru a ne salva de la retrogradare. Am reușit să îmbunătățim lotul, au venit jucători buni, cu experiență la nivel de liga a 3-a, au și plecat alții, cărora le mulțumim pentru efortul și sacrificiile depuse, și ne mai dorim câteva transferuri pentru a putea definitiva echipa pe care ne vom baza în retur!”. (sursa facebook CS Ocna Mureș)

Lasă un răspuns