CS Universitatea Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 3-5 după 11 metri! 1-1 (0-0) la terminarea timpului regulamentar și prelungiri! Industria Galda de Jos a câștigat la “masa verde” cu Arieșul Mihai Viteazu echipa din Cluj nu a avut vizitele medicale la ora jocului!

Partida de la Vințu de Jos a început cu 10 minute de întârziere! 100 de spectatori, plasați în afara stadionului pe lângă gardurile împrejmuitoare, sunt prezenți la jocul din cadrul Cupei României.

CSU Alba Iulia: Iancău (cpt.) -Negrea, Ionicescu, Ad. Onacă, I. Boancă, B. Goguța, B. Ștef, Ad. Lăcătuș, R. Buligă, Cl. Oara, D. Tat (Gergely, R. Bălșan, R. Bancu. Dr. Pop, B. Gligor, R. Borșai, D. Cîmpean, L. Horșa, C. Năcreală). Antrenori Vasi Ursu și Răzvan Rusu.

Unirea: R. Sporea – N. Zsigmond, R. Scrob, Mario Codrea, Al. Giurgiu (cpt.), R. Fetița, Al. Bârdea, D. Lupșan, B. Bucurică, Al. Circov, Marian Codrea (An. David, G. Mâlnă, A. Matei, P. Haj, P. Joldeș. Al. Sîntoma, M. Dehelean). Antrenori Adi Bicheși, Marcel Rusu și Mircea Oprea.Ocazie mare pentru Unirea (13)! Bucurică centrează din banda stânga iar Alex Circov reia din 10 metri pe lângă bara din dreapta! R. Buligă (39) trimite primul șut spre poartă, balonul se duce pe lângă bara dreaptă iar un minut mai târziu B. Ștef trimite la rându-i pe lângă buturile uniriștilor. Liberă din partea stângă (45) executată de Fetița iar R. Scrob este anticipat de Iancău.

GOOOL CS UNIVERSITATEA (50)! ADRIAN LĂCĂTUȘ trimite, din partea stângă, un trasor care explodează în vinclul din stânga porții lui Rareș Sporea! 1-0!

Uniriștii reacționează prin Alex Circov dar mingea șutată de la circa 18 metri trece peste poarta gazdelor (58). Ocazie uriașă pentru Unirea (61)! Marian Codrea reia cu capul, din trei metri, direct în portarul Iancău iar peste alte 60 de secunde același jucător trimite din nou cu capul dar pe lângă bara din stânga porții “studenților”. Uniriștii au încă o oportunitate de a egala, dar reluarea lui Andrei David (71) după centrarea lui Bucurică trece pe lângă poarta amfitrionilor. Bogda Goguța (CS Universitatea) este eliminat pentru cumul de galbene (74). Din lovitura liberă rezultată, Alex Giurgiu trimite milimetric pe lângă stâlpul din stânga lui Iancău. Alb negri sunt tot mai periculoși iar Alex Giurgiu trimite sub bară (76) dar Iancău trimite în corner. Se joacă pe contre, Bogda Ștef încearcă un lob de efect dar mingea trece peste (79). Marian Codrea (80) are o altă situație de a puncta dar balonul trece, din nou, alături de poarta alb albaștrilor. Dani Lupșan trage peste poartă din 3 metri.

GOOOL UNIREA (83)! În urma duelului dintre Iancău și Bucurică, balonul ajunge la ANDREI DAVID care înscrie lejer de la 10 metri în poarta goală! 1-1!

Iancău intervine, cu piciorul, la șutul expediat de Dani Lupșan (90) de la circa 20 de metri. Alwex Bârdea țutează la la 14 metri dar un apărător al grupării din Liga a 4-a a deviat în corner (90+2) iar un minut mai târziu șutul lui Ge. Mâlnă se duce direct în Marian Codrea care “anulează” un gol ca și făcut (90+3). Minutul 94! Din nou, Marian Codrea trimite cu capul și Iancău scoate cu piciorul, pentru ca în faza imediat următoare, Adrian Lăcătuș să tragă din unghi pe lângă. Paul Haj  (96) este anticipat de portarul universitarilor după un șut de la 18 metri. Ocazie uriașă pentru oaspeți! Marian Codrea, după centrarea lui Bucurică, reia cu capul pe lângă poartă (103). Paul Haj șutează de la 25 de metri, Iancău acordă corner (118). Bogdan Ștef (120) ratează un nou lob și se ajunge la 11 metri!

LORETIA PENALTY-URILOR: Al. Giurgiu (0-1), Buligă (1-1), D. Lupșan (1-2), Onacă (ratare, a apărat Sporea), Bucurică (ratare, a apărat Iancău), B. Ștef (ratare, a apărat Sporea), Mâlnă (1-3), Ad. Lăcătuș (2-3), M. Codrea (2-4). (Dan UDREA, foto Nicu PĂȚAN)

 

Lasă un răspuns