Antrenorul ocnamureșenior, Gabi Cotoară dixit: “Suntem încrezători că putem promova chiar de pe primul loc!”

“Astăzi am aflat oficial locația pentru miniturneul de promovare în Liga a 3-a (n.r. trupa din Ocne va juca pe 5 august cu campioana din Brașov, Corona Brașov respectiv pe 9 august cu campioana din Hargita, CS Viitorul Ghiorgheni, ambele partide de la ora 17.30 iar pe 1 august de la aceiași oră se dispută Corona Brașov- CS Viitorul Ghiorgheni) care este Ungheni din județul Mureș. Mă bucur ca localitatea Ungheni este apropiată de Ocna Mureș ca distanța, vom face cantonament la Ocna Mureș și plecăm în ziua meciurilor la Ungheni. Despre adversari vă spun că ne-am informat, știm ce ne așteaptă și suntem încrezători că putem promova chiar de pe primul loc! Cel mai important joc este cel cu Corona Brașov și chiar dacă suntem creditați cu șansa a doua vrem să demonstrăm pe teren că nu este așa și dorim să scoatem maxim de la acest joc. Rezultatul din amicalul de sâmbătă cu Unirea Ungheni, scor 3-3, campioana din Mureș și la rândul său participantă la un miniturneu pentru accederea în cele de-al treilea eșalon al fotbalului românesc, ne dă o și mai mare încredere iar moralul băieților este foarte bun!” a declarat Gabi Cotoară, antrenorul principal al alb-albaștrilor din Ocne. DOAMNE AJUTĂ! (Dan UDREA)

Lasă un răspuns

Închideți meniul