CSM Volei Alba Blaj a intrat în posesia trofeului de Campioană a României, ediția 2019/2020, precum și a medaliilor și tricourilor de campion național!

Din cauza pandemiei de coronavirus, în data de 18 martie 2020, Federația Română de Volei a decis închiderea Diviziei A1, atât la masculin, cât și la feminin, echipele clasate pe primul loc fiind declarate campioane naționale. La feminin, CSM Volei Alba Blaj a fost declarată Campioană a României, echipa noastră fiind pe primul loc în clasament, cu 63 de puncte, cu o diferență clară, de 8 puncte, peste echipa aflată pe locul 2. Deși ne-am fi dorit ca sezonul intern să fi fost încheiat pe teren, pentru a sărbători al cincilea titlu național, ca de fiecare dată, împreună cu suporterii noștri, ne bucurăm de acest nou succes, care confirmă, încă o dată, faptul că CSM Volei Alba Blaj este o echipă care a făcut deja istorie în voleiul românesc. În numai 9 ani de activitate, CSM Volei Alba Blaj a câștigat 5 titluri de Campioană a României (2015, 2016, 2017, 2019, 2020), 2 Cupe ale României (2017, 2019), a disputat o finală a Ligii Campionilor (2018, cea mai mare performanță din istoria voleiului feminin de club din România), precum și o finală a Cupei CEV (2019). Felicitări staff-ului tehnic și administrativ, voleibalistelor care au făcut posibilă câștigarea unui nou titlu național, precum și minunațiilor suporteri blăjeni, care au susținut CSM Volei Alba Blaj în număr mare și în meciurile din sezonul 2019/2020, indiferent că acestea s-au desfășurat la Blaj sau, în Liga Campionilor, la Târgu Mureș și Sibiu! În aceste zile, conducerea CSM Volei Alba Blaj pregătește sezonul viitor. Sub deviza „Ce dă Blajul!” – rămânem cei mai buni și la volei! (sursa facebook Volei Alba Blaj)

Lasă un răspuns

Închideți meniul