Miercuri, 18 martie, a avut loc prima ședință prin videoconferință a Grupului de Lucru dedicat situației competiționale din România în contextul pandemiei COVID-19.
În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competițiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020, dacă situația privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăți în jurul acestei date. Dezbaterile au avut în vedere următoarele aspecte: starea de urgență declarată în România; perioada necesară reacomodării la efort a jucătorilor; modificarea termenului UEFA pentru finalizarea competițiilor naționale: 28 iunie față de 1 iunie; situația actuală a fiecărei competiții, meciuri rămase de disputat; expirarea contractelor jucătorilor la data de 30 iunie sau mai devreme; închiderea bazelor sportive.Luând în considerare că la nivel de competiții această criză conduce la mari probleme din punct de vedere sportiv și financiar pentru toate părțile implicate, pentru a putea reduce impactul negativ asupra întregului sistem fotbalistic s-au căutat cele mai bune soluții de finalizare a competițiilor naționale: respectând șanselor tuturor echipelor, utilizând toate datele calendaristice posibile, respectând calendarul competițiilor de club europene, având în vedere situația contractuală a jucătorilor, previzionând începerea următorului sezon în a doua jumătate a lunii iulie. Obiectivele în luarea deciziilor:
Siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiții sportive; Sustenabilitatea financiară a cluburilor; Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante.
Grupul de Lucru este format din: Răzvan Burleanu, președinte FRF; Gabriel Bodescu, secretar general-adjunct FRF; Felix Grigore, manager competiții FRF; Mihai Andrieș, competiții FRF; Adrian Stângaciu, șef serviciu juridic FRF; reprezentanții Ligii 1, Ligii 2 și Ligii 3 în Comitetul Executiv: Valeriu Argăseală (FCSB) și Bogdan Bălănescu (SC Dinamo 1948), Auraș Brașoveanu (Concordia Chiajna), Marius Burcă (Metaloglobus), Florea Spânu (CSO Filiași), Mihai Valentin Dăscălescu (AFC Unirea 1924 Alba Iulia); Justin Ștefan, secretar general LPF; Emilian Hulubei, președinte AFAN și membru în Comitetul Executiv FRF. Următoarea întâlnire a grupului de lucru va avea loc joi, 19 martie 2020, ora 17:00, tot prin videoconferință. Membrii Grupului de Lucru invită toată familia fotbalului românesc să dea dovadă de solidaritate, unitate, toleranță și responsabilitate în această perioadă dificilă! (sursa frf.ro)