Campioana Volei Alba Blaj a reluat pregătirea! Darko Zakoč și-a stabilit staff-ul tehnic!

Într-o formulă ultrarestrânsă, campioana României a început luni, 12 august, pregătirile pentru sezonul competițional 2019/2020. La primul antrenament au participat doar patru voleibaliste: Aleksandra Ćirović, Nađa Ninković, Noemi Oiwoh și Luiza Ungerer de Carvalho Rocha. Ca de obicei, prima ședință de pregătire a constat dintr-un meci meci de fotbal, la care au participat jucătoarele prezente și componenții staff-ului tehnic, în frunte cu antrenorul principal Darko Zakoč. Tehnicianul sârb, care va începe cel de-al șaselea sezon pe banca echipei noastre, și-a stabilit colaboratorii. Aceștia sunt: Constantin Alexe (antrenor secund), cu care Darko Zakoč a mai colaborat la Tomis Constanța și la naționala României, Filip Marković (preparator fizic), Mladen Teofilović (statistician), Petru Ban (fizioterapeut) și Igor Kovacić (fizioterapeut). Săptămâna viitoare se vor alătura lotului Sorina Miclăuș și Sanja Bursać Gommans. Vor lipsi de la prima parte a pregătirilor voleibalistele care se află la echipele naționale participante la turneul final al Campionatului European de volei feminin, programat în perioada 23 august – 8 septembrie 2019: Ioana Baciu și Ramona Rus (România), Bianka Buša, Maja Aleksić și Silvija Popović (Serbia), Sanja Popović-Gamma (Croația), Femke Stoltenborg (Olanda) și Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan). De asemenea, Ștefania Cheluță se pregătește cu naționala de junioare a României pentru turneul final al Campionatului Mondial Under 18, care se va desfășura în Egipt, în perioada 5-14 septembrie. Campioana României se va pregăti la Blaj, în această perioadă Darko Zakoč programând câte două antrenamente fizice pe zi, care vor avea loc atât în sala proprie, cât și pe stadionul din Parcul „Avram Iancu”. Primele meciuri de pregătire vor avea loc în luna septembrie, iar în acest moment se lucrează la stabilirea datelor și a adversarilor din partidele de verificare.
Lotul Volei Alba Blaj pentru sezonul 2019/2020:COORDONATOARE: Femke Stoltenborg (Olanda, 27 ani, 1.90 m) și Aleksandra Ćirović (Serbia, 21 ani, 1.78 m);
CENTRI: Nađa Ninković (Serbia, 27 ani, 1.93 m), Maja Aleksić (Serbia, 22 ani, 1.88 m), Noemi Oiwoh (Austria, 18 ani, 1.89 m) și Ștefania Cheluță (România, 15 ani, 1,92 m);
UNIVERSALI/FALȘI: Ioana Baciu (România, 29 ani, 1.85 m) și Sanja Popović (Croația, 35 ani, 1.89 m);
EXTREME/SECUNZI: Sanja Bursać Gommans (Serbia, 29 ani, 1.78 m) Bianka Buša (Serbia, 24 ani, 1.88 m), Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan, 19 ani, 1.87 m), Ramona Rus (România, 22 ani, 1.80 m) și Sorina Miclăuș (România, 20 ani, 1.80 m);
LIBERO: Silvija Popović (Serbia, 33 ani, 1.78 m) și Luiza Ungerer de Carvalho Rocha (Brazilia, 31 ani, 1.66 m). (sursa pagina de facebook a Volei Alba Blaj)

Lasă un răspuns