Trupa “Doctorului” Vasi Ursu în finala Cupei României, faza județeană! Azi, la Vințu de Jos, CS Universitatea Alba Iulia – CIL Blaj 3-1! (GALERIE FOTO)

CS Universitatea Alba Iulia, liderul Seriei a 2-a din Liga a 5-a, singura echipă neînvinsă în acest sezon în toate competițiile organizate de AJF Alba, s-a calificat, în premieră în finala Cupei României, după ce a învins în semifinala de la Vințu de Jos, pe CIL Blaj, scor 3-1 (2-0). Astfel, în finala  fazei județene a Cupei, de la Zlatna, din 8 iunie, se vor întâlni două echipe ce vor juca pentru prima dată în ultimul act, Voința Stremț (Liga a 4-a) și CS Univeristatea Alba Iulia (Liga a 5-a). Meci bun, vreo 200, poate 250 de spectatori, goluri Dragoș Olteanu (autogol, 34), Narcis Rus (45+1), Alex Man (90+5) respectiv Răzvan Fane Comănici (59).
Un moment controversat al jocului s-a petrecut în minutul 30, blăjenii au cerut roșu la Alin Apetri, Darius Mihu a fost oprit din drumul spre poartă de jucătorul advers, în zonă centrală, în postură de ultim apărător?, s-a dictat doar lovitură liberă…rămasă fără rezultat!CSU Alba Iulia: 12. Dragoș Pop – 13. Alin Apetri, 15. Ionuț Neag, 18. Narcis Rus, 6. Petru Medrea (cpt.), 8. Narcis Oprița, 3. Marcel Domșa, 2. Bogdan Gligor, 10. Paul Joldeș, Joldeș, 9. Romică David, 11. Claudiu Oara (1. MM Olaru, 17. Andrei Negrea, 16. Sergiu Stanciu, 4. Roland Cordoș, 7. Sergiu Horeiciuc, 14. Alex Man). Antrenor Vas Ursu.
CIL: 23. Radu Damian (cpt.) – 12. Alin Ciugudean, 5. Horațiu Popa, 18. Dragoș Olteanu, 3. Kily Gombocz, 9. Bogdan Varga, 6. Ioan Timiș, 10. Sorin Acatrinei, 4. Daniel Șerban, 8. Sorin Pintea, 11. Darius Mihu (1. Alexandru Cherteș, 7. Zoltan Ioo, 15. Alexandru Juncan, 2. Daniel Fodor, 21. Răzvan Fane Comănici, 17. George Voic, 20. Alin Cioancă). Antrenor Septimiu Boancăș. (Dan UDREA)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Închideți meniul