La aniversarea a 95 de ani, “Urbis grates” pentru 17 legende ale clubului din Cetatea Marii Uniri!

Expoziția fotografică de la Muzeul “Principia”, dedicată împlinirii a 95 de ani de la înființarea Unirii Alba Iulia a strâns generații întregi de uniriști. De la fostele glorii “alb-negre”, până la actualii echipieri ai divizionarei terțe, sau grupele copii, toți s-au bucurat de momente emoționante, “într-o sală istorică, pentru o echipă istorică”, cum a sintetizat, exterm de sugestiv, unul dintre cei prezenți. Echipa din Cetatea Marii Uniri ce are doi jucători la echipa națională, Gicu Grozav și Nicolae Stanciu (care s-au numărat și printre sponsorii evenimentului), s-a bucurat de o sărbătoare, ce a strâns trecutul, prezentul și viitorul acestui club. “Mă deranjează însă că nu mai există niciun fel de interes din partea autorităţilor aici în Alba Iulia pentru această echipă, un ambasador al urbei. M-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de foarte mult timp”, a declarat antrenorul Cornel Țălnar. O mică recunoștință pentru ce ce au depus sudoare pentru acest club, dar și o mare responsabilitate pentru ce facem mai departe. Alba Iulia merită o echipă măcar în Liga a 2-a”, a spus Mihai Dăscălescu, actualul oficial al grupării albaiuliene.  iar fostul președinte Ioan Smadea a tras o concluzie: “cei ce pot să ajute echipa, să o facă…”, în speranța că la Centenarul clubului, Unirea Alba Iulia va fi mult mai sus în fotbalul românesc, acolo unde merită și îi dă dreptul trecutul. În semn de recunoștință pentru că au scris istorie fotbalistică în “alb-negru”, Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba Iulia a înmânat 17 diplome “Urbis Gratis” pentru foști componenți ai clubului fanion al județului Alba, astfel fiind premiați Ioan Străjan, Ioan Șușman (cel mai vârstnic unirist, la 90 de ani), Iosif Luca, Cornel Țălnar, Gheorghe Grozav, Nicolae Stanciu, Ioan Smadea, Nicu Mărginean, Viorel Bimbea, Ioan Tîrnoveanu, Ioniță Baciu, Traian Rîngheț, Ioan “Penghiu” Păcurar, Iuliu Cornescu, Ioan Popa, Mircea Cimpoieș și Iulian Nichimiș. (Dan UDREA, Mulţam mister Dan)

Lasă un răspuns

Închideți meniul