Trupa lui Doru Oancea, cu Raul Buligă desemnat cel mai bun jucător al partidei, a câştigat, ieri după amiază la Vinţu de Jos, Supercupa AJF Alba şi a stabilit o premieră fiind pentru prima dată în istoria competiției în care trofeul județean este adjudecat de o formație din categoria inferioară, asta deoarece petrifălenii evoluează în Liga a IV-a, în vreme ce ocnamureşenii au promovat în această vară în Liga a III-a. Sportul Petrești și-a adjudecat astfel două dintre trofeele județene, Cupa și Supercupa AJF Alba, la finalul întâlnirii antrenorul Sportului, Doru Oancea, declarând că „a fost o victorie meritată, după o partidă cu două reprize diametral opuse. În primele 45 de minute, CS Ocna Mureș ne-a pus probleme, însă în actul secund am ridicat nivelul prestației noastre, am marcat din faze fixe lucrate și putem spune că ne-am impus de justețe. Sunt bucuros pentru acest nou trofeu, unul care ne oferă moral în perspectiva stagiunii viitoare”. În altă ordine de idei, în week-endul viitor, 25 august, ambele combatante au primele jocuri oficiale, amândouă pe teren propriu, CS Ocna Mureş pe stadionul Dragostei cu CNS Cetate Deva în Liga a III-a Seria a 4-a iar Sportul Petreşti pe arena 1 Mai cu CS Zlatna în Liga a IV-a. (Dan UDREA)
GALERIE FOTO








