„Olimpicii” lui Gabi Cotoară, au mai avut şi o bară în minutul 80 prin R. Nagy, s-au impus clar, în această dimineaţă pe Aiudel, în faţa nou promovatei, graţie golurilor reuşite de An. Bălan (34), R. Mihălţan (44 din 11 metri), Gh. Bălţat (51), Ad. Drăgoi (59), P. Mărginean (76). Olimpia a mizat pe Roman – Nimaş, Bălan, P. Mărginean, R. Nagy, Drăgoi, Bucşa, Spinean, Bordean, R. Mihălţan, Gh. Bălţat (Hagiu, I. Sas, B. Vaida, Căt. Ilea, Girca) iar cricăuanii lui Siviu Miron au replicat prin Manoila, Ursa, Ad. Iacşa, Miclea, Truţă, Scrob, Moldovan, Ianos, Chira, Praţa, Berchi (Şandru, Șoster, Petruşel, Gavrilă).”Pe Cătălin Aurelian BAN (2000) l-am împrumutat un an la Sticla Ariesul Turda, nou promovata în Liga a III-a iar pe Sebi ŞIMANDI tot împrumut la CS Ocna Mureş, de asemenea nou promovată în Liga a III-a. Au revenit Ionuţ SAS (împrumutat returul la Metalu 2016), Robert Nagy (revenit după împrumutul din retur de la Livezile) şi îi vom transfera pe MIHĂLŢAN şi pe SPINEAN dar ne mai dorim încă doi-trei jucători. Portarul Adi Roman rămâne încă un an şi am semnat contracte cu Daniel VLAD, Vlad NICOARĂ, Ghiţă BĂLŢAT şi Lorand DUMA, care au terminat junioratul (toţi născuţi în 1999). Şi la capitolul transferuri mai poate fi trecut Bogdan VAIDA, fost la Metalu, Olimpia şi Băgău” a declarat preşedintele aiudenilor, Neluţu Demeter. (D.U., MULŢAM mister Neluţu Demeter şi mister Darius Iacşa!)
GALERIE FOTO









