Vineri, Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba! Ovidiu Hulea singurul candidat la funcția de vicepreședinte, reprezentantul Ligii a V-a urmează să fie ales mâine!

Vineri, 8 iunie, de la ora 18.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918”, în sala A9, se va desfășura Adunarea Generală Ordinară a Asociației Județene de Fotbal Alba. Cel mai important punct de pe ordinea de zi este cel legat de alegerea unui vicepreședinte și al reprezentantului Ligii a V-a, ocupate momentan de Ovidiu Hulea și respectiv Daniel Popa, ca urmare a vacantării posturilor acestora, aceștia aflându-se la finalul mandatului de 4 ani, început în 2014. Dacă Ovidiu Hulea nu va avea emoții, fiind singurul care și-a depus candidatura, în schimb la nivelul Ligii a V-a, încă nu se știe exact, întrucât nominalizările vor fi în timpul ședinței. Conform informațiilor furnizate de AJF Alba, aceste mandate vor fi unele scurte, de maximum un an, pentru uniformizarea situației existente la nivelul componenței Biroului Executiv al AJF Alba. Asta întrucât în anul 2019 vor avea loc alegeri pentru funcția de președinte al AJF Alba și a membrilor Biroului Executiv, mandatele actualilor reprezentanți din Biroul Executiv se vor încheia la sfârsitul Adunării Generale de alegeri care vor avea loc în anul 2019. Votanții care se vor prezenta la Adunarea Generală a AJF Alba trebuie să țină seama că în Cetate se va desfășura “Alba Fest”, accesul auto fiind interzis după bariera din zona Hotelului “Cetate”. Organizatorii recomandă ora 17.30 drept una potrivită pentru ajungerea în zonă și implicit în identificarea unui loc de parcare. (Comunicat de presă al AJF Alba)

Lasă un răspuns

Închideți meniul