Până în vară, atunci când la Teiuș va reîncepe activitatea fotbalistică în Liga a V-a, nouă dintre ex-teiușenii care au activat în tur la gruparea de lângă Gară au ales să apere culorile celor de la Voința Beldiu, penultimul loc la finalul turului de campionat al Ligii a V-a, Seria a 2-a cu o linie de clasament care cuprinde o victorie și 12 înfrângeri. Antrenorul Rareș Niculaș împreună cu opt dintre elevii săi Ilie Mihălțan (n.a. jucătorul născut în anul 1999 și unul dintre golgheterii juniorilor A1 dar care va pleca peste o lună de zile la muncă în Germania), Denis Lazăr, Nicușor Florea, Bogdan Pop, Răzvan Vaida, Marian Szanto, Vasile Cristea și Alex Breaz au ales să ajute Beldiu în acest retur. DE URMĂRIT! (D.U.)