Amicale, amicale, amicale…Galda bate Navobi, Cugir remiză cu Jiul! (GALERIE FOTO)

NAVOBI ALBA IULIA – INDUSTRIA GALDA DE JOS 0-6 (FOTO). R. Bedelean (8), Al. Costea (17), S. Mureșan (21), R. Trif (38), I. Boancă (61) și Alecu Alexandru (66).

Divizionara terță Industria Galda de Jos a câștigat, în această după amiază la Cricău, scor 6-0 (4-0), primul amical al anului cu Navobi (locul secund în Seria întâi a Ligii a V-a), pregătită de Silviu Miron. Golurile trupei lui Paul Ciucă au fost marcate de R. Bedelean (8), Al. Costea (17), S. Mureșan (21), R. Trif (38), I. Boancă (61) și Alecu Alexandru (66). În această pauză competițională de la găldeni au plecat Căt. Ștef, B. Rodean, G. Goronea, A. C. – la muncă în străinătate, iar I. Boancă este așteptat la Juventus București, dar i-au testat pe fundașul Robert Mattias (20 ani, originar din Jidvei, ultima dată în Ungaria, la Balaton, liga a 3-a, a jucat și la AFC Odorheiu Secuiesc), mijlocașul de bandă Sergiu Socaci (22 de ani, ASA Tg. Mureș) și atacantul Adi Drăgoi (Olimpia Aiud), la ultimul renunțându-se imediat după meci. Au absentat, din diverse motive, posibilele viitoare achiziții Al. Apetri, R. Moga, M. Cristea (ușoare probleme de sănătate), D. Popa (răcit), Oniche (nu va evolua în retur, întrând la școala de jandarmi), Fl. Baghiu (la serviciu), în vreme ce portarul M. Lazăr (Transalpina Șugag) nu s-a mai prezentat. De remarcat și intrarea în repriza a doua a tânărului D. Stoia (Limbenii Limba), care are numai 15 ani! Industria: Iancău – Fl. Schiau, G. Olar, R. Trif, Frențiu, R. Bedelean, D. Lupșan, D. Sîrbu, Al. Costea, S. Mureșan, D. Dup (prima repriză) respectiv Iancău – A. Crăciun, Haiduc, Mattias, Puha, Socaciu, I. Boancă, Vonya, Weiner, Alecu Alexandru, Ad. Drăgoi (actul secund), mai intrând D. Stoia. Următorul amical va fi sâmbătă, 3 februarie, în deplasare, cu CS Ocna Mureș.

JIUL PETROȘANI – METALURGISTUL CUGIR 1-1. Scurtu a punctat pentru cugireni.

Metalurgistul Cugir a susţinut, în această dimineață, primul joc de verificare al anului, în deplasare cu Jiul Petroşani (Liga a IV-a Hunedoara), scorul fiind egal, 1-1. Antrenorul Călin Moldovan i-a utilizat pe: N. Bănică – Tăban, Negrescu, Itu, Goșa (Pandurii Tg. Jiu II), Șaucă, Măd. Popa, M. Udrea, Afrapt, Sorian, Făgărășanu (Crivăț, Vărărean, M. Neagu, Scurtu, Șuteu, Pițoiu (CSM Rm. Vîlcea), M. Codrea iar Alex Cioban și Radu Ștefan au absentat din motive medicale. Gruparea de sub Drăgana va intra în cantonament centralizat, la domiciliu, în cursul săptămânii viitoare iar următorul meci de pregătire este cu CS Hunedoara, 3 februarie în deplasare. (D.U., MULȚAM mister Dan!)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns